România: 7 vedete care-şi trăiesc drama în tăcere
Dragoş Moştenescu, pe punctul să-şi piardă una dintre fetiţe
Pe 31 august 2009 actorului Dragoş Moştenescu i se năşteau gemenele, Ana şi Elena. După primul control neonatologic, familia Moştenescu a fost zguduită de diagnosticul pe care l-au primit de la medici. Una dintre fetiţe, Elena avea o malformaţie la inimă, cunoscută sub numele de Tetralogia Fallot, care fără operaţie ar fi condamnat-o pe copilă la moarte în câteva luni. Şocant a fost şi faptul că intervenţia chirurgicală salvatoare nu se efectueză în România pe pacienţi aşa mici, dar şansa a venit din Germania, de la o clinică din Bad Oeynhausen. În decembrie fetiţa a fost operată, iar astăzi creşte ca un copil normal, fără probleme sau restricţii. Actorul a ales să vorbească foarte puţin despre această tragedie din viaţa lui, explicând mai mult care sunt formalităţile în astfel de cazuri, încercând în acest mod să-i ajute pe cei care trec prin astfel de necazuri.
si mai suntem si noi, cei multi care traiesc diverse drame si nu ne vaitam prin ziare
Vezi ca in dreapta si stanga fiecarei poze apare cate o sageata de culoare mov, dai click pe ea si apare pe rand tot cate o vedeta pana la sapte! O zi buna. PS. Poate pana acum te-ai prins cum se face si le-ai vazut! pa
care sunt alea 7 vedete ca ai scris numai de una!
astea s incercarile fiecarei fiinte .traieste deci lupta sperand sa devii nemuritor invingand toate obstacolele. pacat ca nu se face o carte biografica , de certificat de viata cu trup si suflet inchinat anilor care nesant dati sa i traim .noroc ca nu ne paraseste vointa de a trai ,iubii,ranii sau vindeca .D ZEU SA NE OCROTEASCA CU SLAVA LUI .CRACIUN FERICIT SI VIATA VESNICA IN SUFLET
Nesu te iubim!!!!!