România: 8 vedete care nu şi-au recunoscut copiii
Adrian Păunescu şi fiica secretă care s-a arătat la înmormântare
Andreea Bîrlea este numele fiicei nelegitime a marelui poet pe care, însă, acesta nu a recunoscut-o în timpul vieţii. Femeia în vârstă de 43 de ani s-a "arătat" pentru prima dată la înmormântarea poetului şi se pare că de atunci este în strânsă legătură cu familia celui despre care a spus că-i este tată. Mai mult decât atât, ea a fost văzută la parastasul de 40 de zile al poetului alături de ceilalţi trei copii legitimi şi de soţia, Carmen.
Andreea Bîrlea susţine că mama ei, Rodica Bîrlea, a avut în anii ’60 o relaţie cu Adrian Păunescu, în urma căreia s-a născut ea. Însuşi poetul a recunoscut în cartea "Generaţia 60" că e posibil să aibă o fiică nelegitimă, fără a o numi, a cărei venire pe lume era plasată exact în perioada naşterii Andreei Bîrlea, iulie 1968. Problema era că mama presupusei fiice se iubise cam în aceeaşi perioadă şi cu Nichita Stănescu, ceea ce complica stabilirea adevărului. Dar, conform declaraţiilor din presă ale Andreei Bîrlea, ei i s-a confirmat cândva paternitatea, în urma unui test făcut în anul 1982. Primul termen al procesului de stabilire a paternităţii fiicei secrete a lui Adrian Păunescu e fixat pe 23 martie 2011

ma enerveaza detasarea oamenilor fata de proprii copii. De ce mama naibii nu folositi prezervative daca nu doriti copii, oare nu trebuie sa fie si grija barbatilor, nu numai a femeilor?! ca sa nu-i mai vezi spunand in stanga si-n dreapta ca "nu-i problema lor, ei nu au vrut..." Ca si cand copilul este un obiect sau (mai rau) o bomba cu neutroni de care nu stiti cum sa fugiti...? Sunt dureroase pentru un copil cuvintele: "a venit la intamplare", "a aparut din senin", "imi doresc copii dar nu pe acesta", "sunt detasat, nu m-as putea implica in problema" etc. Barbati, va rog, frumos folositi prezervative, nu mai faceti bietii copilasi sa sufere cand va citesc declaratiile... (care mie personal imi fac lehamite)! Multumesc din suflet!
e problema lor....
pe mine nu ma intereseaza ce si cum ! treaba lor ...ma uit la poza aceasta si imi spun "asa tata, asa fiu"...uneori Dumnezeu face "ochi" altora...andrei seamana foarte mult cu bote ! e vizibil ca e fiul sau. ps: nu le trebuie sa mai faca adn-ul pentru ca stiu ei ce a fost intre ei...adn-ul daca l-ar face ar fi pentru gura lumii care e cascata mereu la barfe ...si care are nevoie de confirmare :d
cel mai lipsit de bun simt mi se pare Dan Chisu. nu neaga ca ar putea fi tatal copilului, dar ca el nu vrea copii decat atunci cand decide el. dar ca sa dea cu .... (scuzati exprimarea) in stanga si in dreapta a fost ok. aparitia unui copil este responsabilitatea amandurora. eu am 3 copii si la conceperea lor am luat hotararea impreuna cu sotul meu. chiar si la cel mic, care a venit pe nepregatite ne-am sfatuit amandoi, iar acum is mandretile noastre. normal ca mama are poderea cea mai mare in decizia luata, pt. ca e vorba de corpul ei si de disponibilitatea ei, in primul rand, de a se ocupa de copii, dar si tatal nu are doar aportul de a da de doua ori din fund si dupa aia gata - inca o data imi cer scuze pt. limbaj, dar unele chestii chiar te revolta.
Nu toate femeile sunt disperate ca tine dupa testul adn si nu toate vor CEVA!!!!!! e greu pentru mentalitatea ta sa pricepi asta, nu-i asa?!!!
Mereu se vehiculeaza, unele lucruri, apoar copii , dupa 20 ani! Daca a tacut 20 ani ,trebuia sa taca !! Tata i cel care l creste, nu cel care s a scuturat si gata! De vina i mama! Trebuia sa taca sa nu l bulverseze pe baiat! Acum ce mai vrea???!!!
Din această poză mie, personal, mi se pare că Andrei seamănă mult mai bine cu Vasile Iordache decât cu Botezatu. Cine şi-l mai aduce aminte pe fostul portar de la Steaua îmi va da dreptate.