România mondenă: 5 vedete care au plecat în străinătate. Cum trăiesc acolo?

Mihaela Rădulescu se laudă cu viaţa pe care o duce la Monaco
După ce a renunţat la televiziune, Mihaela Rădulescu s-a stabilit în Monaco, acolo unde locuieşte alături de băieţelul ei. Din spusele vedetei, viaţa pe care o duce acolo este una de vis.

„Ajunge să ieşi câţiva metri din casă şi dai de câte un star. Azi îşi plimbă câinele Nicole Scherzinger, aseară au 'făcut valuri' Cameron Diaz şi Leonardo DiCaprio, pe yachtul Tag Heuer, Alain Delon lua masa la restaurantul căruia eu îi zic 'cantina' noastră, pentru că e la doi paşi de casă şi mergem de 2-3 ori pe săptămână.

Când Monsieur Delon nu e prin zonă, mai am o pereche de ochi albaştri cărora le zâmbesc aproape zilnic. Cei ai vecinului meu Roger Moore. Da, chiar celebrul James Bond din vremuri îndepărtate, care locuieşte aici, în blocul de lângă mine, dar vine mereu să-şi viziteze fiul, care stă chiar sub mine. Un alt vecin celebru e mai tânărul Novak Djokovic, cu care mă mai intersectez la lift sau în garaj“
, scria, în luna mai a acestui an, Mihaela Rădulescu pe blogul personal.

În ciuda spuselor Mihaelei Rădulescu, ziarul Ring anunţa, în urmă cu un an de zile, că diva nu stă deloc bine cu finanţele. Potrivit sursei citate, fosta soţie a lui Elan Schwartzenberg nu are mare noroc în afaceri, Mihaela Rădulescu SRL fiind deja în executare silită din cauza datoriilor la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Societatea la care este asociată Mihaela Rădulescu îi datorează statului nu mai puţin de 35.144 de lei.
  • Deedee, vineri, 22.11.2013 04:03
    reclame

    site-ul asta a devenit insuportabil din cauza reclamelor! inteleg ca aveti nevoie de ele,dar eliminati-le macar pe cele care acopera articolele! e foarte enervant sa stai sa dai clickuri incontinuu! de-asta va si citesc mult mai rar decat inainte.

  • Rrrrrrrr, joi, 21.11.2013 22:00
    Chiar si asa ii e mai bine

    dar, totusi, cine-i Lili Sandu?

  • andra, miercuri, 20.11.2013 17:14
    lili sandu

    care vedeta?..a,ca s-a afisat cu mai multi domni potenti financiar???asta e vedetism in RO?tare!

  • alexandra, marţi, 19.11.2013 20:09
    lili??

    Lili Sandu n-a fost nici aici un mare star, deci sa nu exageram cu afirmatiile cum ca a ajuns rau din bestial cum era.

  • Eu, marţi, 19.11.2013 10:36
    totul e relativ

    Poate ca acolo canta un simple localuri, lucreaza ca vanzatoare, dar nu risca sa calce in kkti de caini pe trotuar, nu sunt obligate sa asculte manele de la ora 0:00 pana la ora 24:00 Fericirea e relativa si nu se masoara in bling bling. ps. nu o mai chemati pe panarama de Gabor "diva" ca jigniti termenul de diva.

  • Cutache, luni, 18.11.2013 05:32
    vedete in strainatate

    A vedea vedete internationale des nu e o viata de vis cand tu ramai un anonim acolo!!! viata de vis ar fi aici cu o familie completa,imconjurata de prieteni adevarati.o slujba care sa ti placa si oriunde ai merge sa te simti acasa.Am locuit doar cateva luni in strainatate si s a uscat sufletul in mine de dorul acestor locuri!!!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro