Sandra BullockSandra Bullock se îndreaptă cu paşi hotărâţi spre căsătoria cu iubitul ei, fostul model Bryan Randall
Faptul că actriţa are o relaţie stabilă, în care se simte bine, se vede şi în activitatea sa profesională. Sandra a filmat pentru pelicula "Ocean's Eight", alături de Cate Blanchett şi Anne Hathaway, care va fi lansată pe 8 iunie 2018.

Sandra Bullock a finalizat în 2015 procedura de adopţie a unei fetiţe, Laila, pe atunci în vârstă de trei ani şi jumătate.

Într-un interviu acordat revistei People, actriţa americană a vorbit despre fiica ei, originară din Louisiana, pe care a adoptat-o după ce a găzduit-o pentru o perioadă în reşedinţa ei. Sandra Bullock avea deja un fiu, Louis, pe care l-a adoptat dintr-un orfelinat din New Orleans în 2010. "Atunci când o privesc pe Laila, în mintea mea nu există niciun dubiu că ea trebuia să ajungă aici. Copilul potrivit a intrat în viaţa mea în momentul potrivit. Louis a fost vârful de lance al acestui proces. Ştiam că ei îi era frică la început, dar am convins-o că eu şi Louis nu vom pleca nicăieri şi că nu o vom părăsi niciodată", a declarat vedeta americană pentru revista People.


În acelaşi interviu, Sandra Bullock a spus că întregul proces de adopţie a semănat destul de mult cu procedurile de protecţie a martorilor - prin prisma caracterului lor secret - şi că s-a temut că această adopţie să nu fie periclitată de faptul că ea este o mare vedetă la Hollywood.

O sursă citată de RadarOnline.com a dezvăluit în urmă cu doi ani că actriţa i-ar fi explicat foarte clar lui Bryan Randall, încă de la începutul relaţiei lor, că se află în căutarea unui soţ "alături de care să îşi crească copiii".


Randall şi Bullock s-au cunoscut în 2015, prin intermediul unor prieteni comuni. Cu o carieră în modă care se întinde pe durata a două decenii, Bryan Randall a pozat în trecut pentru diverse campanii ale casei Saint Laurent, dar şi pentru revista Harper's Bazaar, notează Mediafax.

Sandra Bullock a fost căsătorită cu Jesse James, prezentatorul unei emisiuni de televiziune dedicate sporturilor cu motor. Cei doi au divorţat în 2010, după o căsnicie de cinci ani, în urma apariţiei în presa americană a unor articole despre infidelitatea lui Jesse James.



Foto: Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro