Este printre puținele dăți când Bono vorbește despre mariajul său cu Ali Hewson, prilej cu care ne dezvăluie secretul longevității cuplului lor.
Solistul U2, în vârstă de 62 de ani, a apărut vineri la New Yorker Festival la The Society For Ethical Culture din New York City, unde a vorbit despre viitoarea sa carte Surrender: 40 Songs, One Story, spune People.
Poate te interesează și: Hailey Bieber vorbește pentru prima oară despre rolul pe care l-a jucat în despărțirea dintre Justin Bieber și Selena Gomez
Cu acest prilej, Bono a fost întrebat care este secretul căsniciei lui de patru decenii cu Ali Hewson, 61 de ani.
Bono și soția sa, Ali Hewson, sunt și iubiți și prieteni
Bono nu este genul de vedetă pe care s-o vezi foarte des făcând declarații despre viața lui privată, dar acum a decis să dea un răspuns cât se poate de sincer și... util:
"Dacă mă întrebi serios, aș spune că prietenia poate depăși iubirea romantică, uneori. Și prietenia este ceea ce avem eu și Ali. Când ai dragoste și prietenie atunci este cu adevărat ceva special."
Povestea de dragoste dintre Bono și Ali Hewson
Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la Dublin, Irlanda în prima ei zi de școală de la Mount Temple Comprehensive School în urmă cu 50 de ani. Și-au sărbătorit recent cea de-a 40-a aniversare și sunt părinții a patru copii adulți: Jordan, 33 de ani, Eve, 31 de ani, Elijah, 23 de ani și John, 21 de ani.
Cântărețul şi partenera lui formează unul dintre cele mai longevive şi mai frumoase cupluri din showbiz
"Nu mi-ar fi trecut prin cap să mă însor dacă nu cunoşteam pe cineva atât de extraordinar ca Ali. Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, doar cu ea mă simt în largul meu", spunea Bono în trecut.
Acum, sentimentele nu par să se fi schimbat, deoarece Bono a ținut să precizeze că el și soția sa se completează unul pe celălalt și sunt acolo unul pentru celălalt în vremuri grele. Poate că acest este secretul unei căsnicii atât de rezistente ca a lor!
"De fiecare dată când se rătăcește unul dintre noi, celălalt va fi... acolo să-l aducă pe celălalt acasă", a spus el. "Și sunt atât de recunoscător. Iar 40 de ani este un număr puternic pentru mine. Acesta este un număr puternic pentru Ali. Și a fost genial când am ajuns la 40 de ani și am spus: <Hai să nu stricăm asta acum>."
Foto: hepta