„Sfântul“ Val Kilmer e convins: Credinţa l-a salvat de cancer

Vedete / 21.12.2017

Deşi a făcut tratament pentru a combate cancerul la gât cu care a fost diagnosticat acum doi ani, protagonistul din „Sfântul“ crede că religia l-a ajutat să treacă peste această încercare.

Val Kilmer a vorbit pentru prima oară despre lupta lui timp de doi ani cu cancerul la gât şi a mărturisit că deşi este membru al religiei Ştiinţa Creştină, el a făcut chimioterapie.

Starul care va împlini 58 de ani în ajunul Anului Nou a pozat pentru The Hollywood Reporter alături de cei doi copii, Jack şi Mercedes, care îi calcă pe urme în actorie. Val Kilmer a divorţat în 1996 de mama lor, Joanne Whalley.

Starul din "The Saint", "Top Gun", "The Doors", "Batman" şi "Heat" este membru al religiei Credinţa Ştiinţifică şi a declarat că tocmai credinţa sa l-a ajutat să fie puternic şi să lupte cu boala, relatează
Daily Mail.

Speculaţiile despre sănătatea lui Val Kilmer au apărut în ianuarie 2015, când actorul a fost internat în spital, după ce a suferit o hemoragie la nivelul gâtului. El a fost fotografiat după externarea din spital, în timp ce purta la gât un dispozitiv aplicat după operaţia de traheostomie, iar presa a scris că ar avea cancer.
Actorul a precizat însă că se simte bine şi nu suferă de o boală incurabilă. "Sunt extrem de bine. Vă mulţumesc pentru dragostea şi sprijinul vostru. Mă simt bine. Ar trebui să menţionez că nu am cancer", a scris el pe Facebook.


În noiembrie 2016, Michael Douglas a provocat un val de speculaţii după ce a spus că Val Kilmer are cancer. Într-o discuţie de tipul Q&A (Question&Answers/Întrebări&Răspunsuri) cu prezentatorul TV Jonathan Ross, în cadrul evenimentului "An Evening with Michael Douglas/O după-amiază cu Michael Douglas", desfăşurat în Londra, actorul a vorbit despre filmările pentru pelicula "The Ghost in the Darkness/ Umbra şi întunericul" (1996), în care a jucat alături de Val. "Filmul nu a ieşit atât de bine precum mă aşteptam, dar m-am simţit bine. Val a fost un tip minunat care acum se confruntă cu boala pe care am avut-o eu, iar lucrurile nu stau aşa bine pentru el. Mă rog pentru el. De asta nu aţi mai auzit atât de multe despre Val în ultima vreme", a spus Douglas, citat de Daily Mail.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro