Macaulay Culkin nu mai e singur acasă, iar asta l-a ajutat să-și regăsească echilibrul Starul a avut o relație dificilă cu tatăl său. Deşi a crescut în elita de la Hollywood, Culkin a mărturisit că n-a avut o copilărie ideală, dimpotrivă. "Am umblat prin toată ţara încuiat în cameră cu un om care nu mă avea la suflet. Era un om rău. Era abuziv. Fizic şi mental", a povestit el.

Actorul a spus că abuzurile nu se opreau la el - mama şi cei şapte fraţi şi surori au suportat şi ei acelaşi regim de teroare pe care bărbatul îl instaurase. "Era ca un tip rău. Ne-a dat mult de furcă", a spus acesta.


Actorul n-a mai vorbit cu tatăl său de 25 de ani, acuzându-l că era gelos pe succesul său şi că îl chinuia intenţionat. "Orice a încercat el să facă în viaţă eu am depăşit înainte să fac 10 ani. Era un om rău... aş putea să vă arăt rănile dacă vreţi", a spus starul, referindu-se la bătăile îndurate.La 30 de ani de la "explozia" fenomenului "Singur acasă", Macaulay Culkin traversează o perioadă fastă după câțiva ani în care părea că și-a pierdut echilibrul și și-a îngrijorat fanii cu aspectul său deplorabil. Relația cu actrița Brenda Song l-a ajutat să iasă din pasa proastă și să se pună "pe roate".


"Revenirea la viață" a starului s-a produs anul trecut, după o lungă perioadă în care starea sa fizică se degradase. Presa a amplificat speculațiile potrivit cărora el se droga și ar fi fost bolnav, iar pe rețelele de socializare se zvonea că ar fi fost pe moarte.

În 2012, tabloidele au publicat imagini cu Culkin slab-mort, tras la faţă şi palid, într-o formă fizică foarte proastă, dând apă la moară speculaţiilor despre abuzul de droguri, zvonuri pe care el le-a negat. "Nu, n-am stat să trag șase porții de heroină în fiecare lună", a negat el ferm faptul că starea fizică precară s-ar datora drogurilor.


Din septembrie 2017, aparițiile actorului s-au schimbat radical în bine, îndeosebi după ce relația lui cu actrița Brenda Song a devenit publică. Cei doi au jucat împreună în filmul "Changeland", regizat de Seth Green, cel care le-a făcut cunoștință. Acesta a fost primul rol al lui Macaulay Culkin în ultimii zece ani.

Relaţia cu Brenda a debutat la începutul anului trecut, în timp ce ea filma în Thailanda pentru prima producţie regizată de Seth Green, "Changeland". "A fost incredibil. Am petrecut cinci săptămâni în Thailanda pentru filmări (...) a fost incredibil, pentru mine a fost un Changeland (tărâm al schimbării, n.r.). Sună super aiurea, dar m-am întors un alt om", a declarat actriţa în vârstă de 29 de ani. Brenda a mai jucat în "The Social Network", "College Road Trip", "The Suite Life of Zack and Cody" şi "The Suite Life on Deck".


Macaulay și Brenda au mai fost văzuți în capitala Franței, în decembrie anul trecut, alături de fina lui, Paris, fiica megastarului Michael Jackson. Culkin deține din 2013 o casă în Orașul Luminilor.

În ultimele luni, actorul a avut apariții sporadice la televiziune și a susținut câteva concerte cu trupa lui, The Pizza Underground.

Macaulay Culkin a fost căsătorit cu Rachel Miner, din 1998 până în 2002, apoi a avut o relaţie cu Mila Kunis. În 2013, el a început o relaţie cu actriţa şi cântăreaţa Jordan Lane Price.

Brenda Song a fost logodită cu fratele lui Miley Cyrus, Trace, de care s-a despărţit în 2012.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro