Această postură e foarte diferită de rolul dumneavoastră obişnuit, de scriitor. Ce aţi câştigat în urma ei?
Îmi petrec mare parte din viaţă singur, scriind la biroul meu. Toate poveştile mele se nasc în casa mea din New Jersey. Datorită acestui proiect, ama avut şansa de a da viaţă uneia dintre ele, în compania unora dintre cele mai talentate persoane din Franţa! Distribuţia este fabuloasă. Evident, Alexandra (Lamy – n.r.), dar şi Pascal Elbé, Lionel Abelanski sau Fanny Valette – toţi vor fi descoperiţi şi apreciaţi de către telespectatori la adevărata lor valoare. François Velle şi-a lăsat deja amprenta la Hollywood. Şansa de a lucra alături de atâţia oameni talentaţi, toţi reuniţi în jurul lui Sydney (Gallonde, producătorul – n.r.), m-a făcut să mă simt parte a unei echipe. A fost cu adevărat incitant!


Cât de important a fost pentru dumneavoastră ca regizorul miniseriei să ştie cu ce se „mănâncă” serialele americane?
L-am ales pe François (Velle – n.r.) pentru priceperea lui regizorală. Dar nu strică nici faptul că ştie cum e să faci regie şi în Europa, şi în SUA.

Aţi venit la filmări la începutul proiectului. V-a plăcut ceea ce aţi văzut?
Enorm de mult! Şi abia aşteptam să revin la filmări. Din prima zi, platoul de filmare a fost cuprins de un sentiment general – actorii, tehnicienii sau membrii echipei de producţie, tuturor ni se părea că facem parte din ceva special. Chiar dacă echipa muncea mult, fără să ia pauze, toată lumea părea fericită şi atmosfera era una distractivă!


Franţa este singura ţară care a avut privilegiul de a vă adapta romanele: Guillaume Canet a făcut-o pe marele ecran, iar acum TF1 a făcut-o pe micul ecran. Ce vă leagă de Franţa?
E clar că de Franţa mă leagă o mare poveste de dragoste. Cred că publicul francez este foarte exigent. Nu se mulţumeşte doar cu rezolvarea unei crime. Are nevoie de iubire, emoţii, frisoane... Urmărind această producţie, va fi zdruncinat, uneori speriat, îi va bate inima cu putere şi poate îi va fi şi frântă inima pe alocuri!


Deci ne putem aştepta să fim surprinşi?
O, da! Evident, miniseria de inspiră ernom din carte. Dar nu lipsesc răsturnările de situaţie. Când crezi că ai descoperit rezolvarea unei probleme, se întâmplă ceva neaşteptat, care schimbă totul!

Urmăriți în fiecare marți, de la ora 21:00, începând din 12 aprilie, noul serial francez O singură șansă, numai la DIVA.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro