Ținuta fermecătoare cu care Kate Middleton își întâmpină oaspeții la o petrecere de Crăciun: „Mingea“ e acum la Meghan Markle!

Vedete / 05.12.2018

Ducele și ducesa de Cambridge au organizat la reședința lor o petrecere de Crăciun pentru familiile piloților din aviația militară. Kate și-a întâmpinat musafirii cu o fustă în carouri. Urmează replica lui Meghan Markle?

A fost o zi agreabilă pentru ducele și ducesa de Cambridge, care și-au dedicat două ore familiilor militarilor plecați din țară. Cei doi au fost gazdele unei serbări de Crăciun dedicată rudelor și copiilor piloților din forțele aeriene britanice. Încă o dată, ducesa Kate a dat dovadă de bun gust, alegând o ținută simplă, în ton cu apropierea sărbătorilor și rămâne de văzut dacă ducesa Meghan o va lua și de această dată ca exemplu.

William și Kate au deschis porțile palatului Kensington pentru petrecerea la care au participat familiile membrilor a două unități de aviație militară. Și pentru ca totul să fie perfect, copiii s-au bucurat de sosirea lui Moș Crăciun, interpretat de un artist, și de un tun cu zăpadă artificială. Ieșiți în întâmpinarea oaspeților, cei doi duci s-au bucurat de fulgii de zăpadă artificială, iar William a prins doi bulgări. Kate a ținut și ea un bulgăre în mână.


Ducesa în vârstă de 36 de ani arăta elegantă într-o fustă de tartan roșu, în valoare de 1.500 de lire sterline, croită de Emilia Emilia Wickstead și o bluză neagră din cașmir, realizată de Brora.

În timpul evenimentului, Kate a vorbit despre viața sa de femeie căsătorită cu un bărbat înrolat în armata britanică și detașat peste hotare, povestind despre perioada în care William a efectuat mai multe stagii în teatrele de război. Ea s-a întreținut cu peste 200 de soții, soți, copii și părinți din două unități de aviație militară. Aceste familii vor fi despărțite de Crăciun, militarii din aceste unități fiind detașați în Cipru.


Ducele și ducesa de Cambridge s-au jucat cu copiii militarilor și i-au ajutat să confecționeze felicitări de Crăciun și să împacheteze cadouri pentru cei dragi care nu pot ajunge acasă de sărbători. Kate și William vor pleca în Cipru miercuri și vor duce aceste daruri și felicitări personalului militar aflat acolo. Ei au organizat o petrecere de două zile cu familiile piloților britanici ca un mod de a le mulțumi celor 1.700 de militari care își servesc țara peste hotare, dar și familiilor lor care petrec sărbătorile fără ei, relatează
Daily Mail.

"Eu și William dorim să vă oferim imensa noastră mulțumire aici, astăzi. Vă suntem recunoscători nu doar pentru că ați venit la petrecerea noastră, ci și pentru sacrificiile pe care le faceți în fiecare zi în numele națiunii", a spus Kate.

Ducesa a vorbit despre perioada în care a rămas singură când William a activat ca pilot al unui elicopter de căutare și salvare al aviației militare britanice. "Ca soție a unui bărbat din armată, știu cât de greu e când cineva drag pleacă de acasă pentru a-și face meseria pentru care s-a pregătit. Când William a servit în Falklands îmi amintesc cum era. Dar nu-mi pot imagina cum este când cei dragi sunt în serviciu de Crăciun sau în timpul evenimentelor de familie", a continuat ducesa.


"Lipsa celor pe care îi iubiți poate fi tare grea în această perioadă a anului. Eu și William sperăm că azi vă putem arăta, într-un mod restrâns, cât de mult contați. Nu trebuie să uităm niciodată familiile militarilor noștri și tot ceea ce faceți pentru noi toți", a încheiat ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro