"Eu nu cred că rolurile astea te pot lăsa aşa cum te-au găsit"

Ştiu că faci un rol senzaţional în piesa de teatru "O lume pe dos"

Da. A fost un pariu al meu cu mine să văd dacă pot juca trei roluri într-un spectacol, într-o seară, nu e cel mai fericit pariu şi nu recomand nimănui să facă asta acasă şi nici la teatru, pentru că este schizoidic de-a dreptul. Poţi să o iei razna şi ajungi să faci o concurenţă între personaje care nu ţi-e benefică ţie ca persoană. E un rol foarte bun, vă spun eu. Am muncit ca un câine şi, cu mare sinceritate vă spun, că am investit totul, cel puţin în personajul din prima parte, din Preludiu. Şi în a doua piesă, la fel, dar provocarea pentru mine este dirijorul nebun, din preludiu. Per total, este un spectacol excelent în care eu m-am simţit foarte bine. În acelaşi timp, am fost foarte frustrat că am avut cronici de 10 şi cronici de 2. Spectacolul a stârnit asemenea comentarii, avem cronici superbe şi cronici care ne desfiinţează absolut.

Foarte multe roluri grele, despre care spunea-i că te consumă. Cum te linişteşti după astfel de provocări?

Nu prea te linişteşti. Cred că atunci când nu le mai faci te linişteşti, din păcate. De exemplu, când am făcut Malvolio am devenit mult mai rău, decât sunt în general (râde). Da, atunci m-am pomenit aducând în mine nişte chestii nasoale. Împrumuţi şi se creează un transfer... La fel mi s-a întâmplat la "Însemnările unui nebun", când m-a luat o milă de personaj incredibilă. Când jucam, mi se întâmpla ceva foarte interesant, jucam şi mi se făcea milă de mine care-l interpretam pe personaj. De fapt, mi se făcea milă de personajul meu mie, celui care-l interpretam, adică eram doi oameni într-unul. Îmi venea să plâng în timp ce-l jucam, mă emoţiona destinul personajului meu... o tâmpenie... să şi joci şi să te priveşti, o idioţenie încredibilă. Câteodată terminam spectacole distrus de-a dreptul. Eu nu cred că rolurile astea te pot lăsa aşa cum te-au găsit, te schimbă şi nu am descoperit încă modul în care ar trebui să te purifici şi să te epurezi după un asemenea rol.

În toată vâltoarea asta te-ai gândit vreun moment să renunţi, să schimbi totul?

Am senzaţia asta acum, dar nu pentru că nu mai am energie, ci din cauza vremurilor pe care le trăim. Am impresia că publicul se tâmpeşte pe zi ce trece sau e tâmpit de cineva. Exerciţiul cultural e un exerciţiu. Exerciţiul de a vedea un spectacol te duce la alt spectacol. Presupun că dacă în fiecare zi ţi se arată un trandafir şi în fiecare zi ţi se arată un topor, probabil că sentimentele tale vor fi diferite. Ce sens mai are să mă chinui eu să mai fac un spectacol cu relevanţă, când televizorul este cel mai grotesc spectacol. Mă chinui să găsesc mobilul de a merge mai departe, e foarte greu să continui, dar o să continuăm, pentru că ştiu că dacă nu o să mai fac asta, o să mă usuc. Citiţi memoriile lui Tennessee Williams, m-am identificat perfect cu situaţii pe care şi el le-a trăit. Trăim schimbări fără precedent, nu cred că România a mai trecut prin aşa ceva pănă acum.  

Nu te-ai gândit să pleci din ţară ca să faci cultură în altă parte?

Ba da şi mă gândesc în continuare, numai că trebuie să faci cultură, nu să vinzi cârnaţi. Pentru asta trebuie să-ţi pregăteşti o plecare şi să ai timp să ţi-o pregăteşti. Mă gândesc din ce în ce mai serios şi cred că toată lumea din camera asta se gândeşte la asta.

E trist...

E trist, dar deocamdată stăm aici şi facem lucruri. Eu mă plâng dar, în acelaşi timp, în proiectele mele sunt un om pozitiv. Iată lansez un cântec, cântecul e vesel, am râs, ne-am distrat, vom vedea ce o ieşi. Avem un disc, mai urmează un cântec, urmează 14 piese. Important este să ai senzaţia că tu contezi pentru cineva...