Ciprian şi câinele său într-o poză sexyA fost ceva nou pentru mulţi. În România, fotbaliştii nu au avut niciodată o voce civică. Nu au protestat, nu s-au solidarizat, nu au vorbit, nu au susţinut şi nu au fost de partea celor fără apărare. Universul lor se oprea la marginea stadionului. Maximul de implicare avea legătură cu imaginea clubului pentru care jucau şi relaţia cu grupul de suporteri. În rest, li se mai auzea vocea când urmăreau să se transfere sau protestau că nu şi-au primit salariile. Atât.
Opinia publică, în afara adulaţiei şi a respectului pentru eventualele realizări sportive, îi percepea pe fotbalişti ca fiind o castă favorizată care nu are niciodată păreri diferite de ale proprietarilor cluburilor şi care răspunde convenţional la întrebările jurnaliştilor de sport în conferinţe de presă sau după meci.