Val Kilmer, apariţie rară după ce s-a îmbolnăvit: Cum arată starul după doi ani de luptă cu cancerul

Vedete / 23.05.2018

Actorul a postat pe Facebook câteva fotografii personale. El continuă tratamentul după ce a fost diagnosticat cu cancer la gât.

Val Kilmer încă are puterea să mai zâmbească. La doi ani după ce a fost diagnosticat cu cancer la gât şi după ce a trecut prin cel puţin o operaţie complicată, actorul în vârstă de 58 de ani se pune, încet-încet, pe picioare, iar acum pare pe drumul cel bun.

Actorul american confirmă că starea lui de sănătate se îmbunătăţeşte, postând câteva fotografii pe contul său de Facebook - una în care zâmbeşte şi un cadru în care pare să-l cuprindă somnul în timp ce poartă pe cap o căciulă amuzantă din blană.


Postarea a fost făcută a doua zi după ce el a fost prezent la festivalul Motor City Comic Con de la Detroit, una dintre rarele sale apariţii în public în cei doi ani în care a luptat cu cancerul şi în care a suportat şi o operaţie de traheotomie, relatează Daily Mail.

Intervenţia chirurgicală l-a împiedicat mult timp să vorbească pe Kilmer, iar acesta a avut şi probleme de respiraţie, ceea ce explică absenţa lui în public până la întâlnirea din weekendul trecut cu fanii, la Detroit.


Val Kilmer a fost în prim-plan la evenimentul dedicat benzilor desenate şi filmelor de profil, vânzând mai multe figurine cu eroi celebri şi dând autografe contra-cost, în schimbul a 80 de dolari, într-o cabină telefonică special amenajată. Starul deţine un site care comercializează figurine ale personajelor din benzi desenate şi din filmele în care a jucat, precum "Batman" sau "The Doors".

Mulţi dintre cei care l-au întâlnit la festival au fost impresionaţi de cât de amabil a fost cu ei. "L-am întâlnit pe domnul Kilmer azi. Era în formă. În timp ce aşteptam la rând, a băgat capul pe lângă cortină şi s-a uitat la mulţime într-un mod amuzant. Am un mare respect pentru această legendă în viaţă. Dacă aveţi ocazia să-l întâlniţi, n-o rataţi", a povestit un fan pe Facebook. "Deşi capacitatea lui de a vorbi e limitată, Val Kilmer a fost atât de drăguţ şi de zâmbitor când a intra în cabina telefonică şi mi-a mulţumit de mai multe ori când i-am arătat o scrisoare pe care am scris-o pentru el şi câteva dintre figurinele din colecţia mea cu Batman", a povestit altcineva.


Înainte de a veni la Detroit, starul din "Doors" a fost văzut în public la New York, unde a urmărit un concert susţinut de Bruce Springsteen pe Broadway.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro