Victoria Beckham a ajuns în cârje, dar nu renunţă la tocuri

Vedete / 28.02.2018

Vedeta a fost nevoită să apeleze la cârje după ce a suferit o fractură de stres la un picior, dar asta n-a împiedicat-o să se pozeze pe tocuri.

Accidentarea suferită este una uşoară, iar pentru a se deplasa mai uşor fără a solicita piciorul cu probleme, Victoria Beckham foloseşte cârje. Chiar dacă se mişcă mai greu acum, ea este mulţumită că poate să rămână activă şi a dovedit că e într-o stare bună prin câteva fotografii postate marţi pe Instagram.

Vedeta în vârstă de 43 de ani a scris că se simte "inspirată" de accesoriile medicale pe care le-a introdus în ţinuta ei, semn că probabil are câteva idei pe care le va pune în practică în activitatea sa de designer. Până vom admira o colecţie de ţinute accesorizate cu cârje, o putem vedea pe Victoria folosind acest echipament.


"Acum port gheata asta", a scris ea lângă o imagine în care arată o gheată ortopedică pe care trebuie s-o poarte pentru a-i proteja talpa la care a suferit fractura de stres - o fisură a osului, survenită pe fondul suprasolicitării piciorului. 

Chiar şi în aceste condiţii, Victoria continuă să lucreze. Într-o altă imagine, ea apare cu gheta ortopedică într-un picior şi cu un pantof cu toc în celălalt picior, în timp ce o angajată a echipei sale îi măsuri, în toiul pregătirilor pentru o întâlnire.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro