VIDEO: Ce poate să facă un urs panda când are chef de distracţie
Divertisment / 01.09.2016

Un ursuleţ panda a fost filmat în timp ce se juca la Centrul de Îngrijire Gengda Wolong din China, specia din care acesta face parte fiind pe cale de dispariţie.

Ursul, botezat Hua Rong, a fost surprins în timp ce rostogolea şi se juca cu o minge în habitatul artificial creat în mijlocul Rezervaţiei Naturale Wolong, din Comitatul Wenchuan, Provincia Sichuan, relatează Mediafax.

Specia ursului panda gigantic, din care face parte şi Hua Rong, a fost inclusă de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii pe lista animalelor aflate pe cale de dispariţie. Se estimează că doar 1.600 de exemplare mai trăiesc acum în sălbăticie, iar alte 300 în grădinile zoologice şi centrele special amenajate din întreaga lume.

Camerele video s-au dovedit a fi deosebit de folositoare pentru cei care doresc să afle cum se manifestă animalele în momentul în care nu sunt supravegheate. Astfel de camere sunt amplasate în grădini zoologice, rezervaţii naturale, dar şi în medii sălbatice în care accesul se face cu dificultate, notează Mediafax.

 

Foto: Hepta

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro