Xenti Runceanu a facut nunta! Amadeus au fost domnisoare de onoare!
Xenti Runceanu, cantaretul si compozitorul cunoscut publicului inca de pe vremea cand facea parte din trupa No Comment, s-a casatorit religios cu aleasa lui, Florentina. Cei doi au organizat o nunta ca in povesti, restransa, cu doar 90 de invitati, un eveniment pe care si-l vor aminti cu drag toata viata.
Nasii cuplului au fost Andreea Runceanu, fondatoarea trupei Amadeus, alaturi de sotul ei, Alexandru. De altfel, celelate trei artiste din trupa Amadeus au fost domnisoare de onoare, oferind o aparitie impresionanta: cele patru artiste din Amadeus au purtat vestimentatii roz pal, create special pentru acest eveniment de atelierul Iza Van Dee, iar coafurile impecabile au fost realizate de hairstylistul lor, Cristina Grama."A fost prima data cand sotul meu si cu mine am fost nasi de cununie. Cu atat de fericiti am fost cu cat primii miri pe care i-am cununat au fost fratele meu si cu sotia lui"
Dupa ceremonia religioasa, mirii au realizat o sedinta foto superba in fata Ateneului Roman, edificiul care le descrie cel mai bine cariera artistica, acolo petrecandu-si anii de Conservator.
Petrecerea nuntii a avut loc intr-un local elegant unde cei peste 90 de invitati au asistat la un program artistic cu totul special. Muzica a fost oferita de trupa Amadeus si de Calin Geambasu, dar si de alti muzicieni care , impreuna, au realizat un jam session de neuitat: Lucia Dumitrescu, Andra Olteanu, Laura Lazarescu, Vlad Cretu, Radu Moldovanu.
Amadeus a oferit un recital special conceput pentru nuntile elegante, contribuind la o atmosfera rafinata.
Xenti Runceanu a urcat pe scena pentru a interpreta live cele doua mari hituri din perioada No Comment, "Atat de Frumoasa" si "La Noapte o sa te fur", piese dedicate sotiei sale.
Cel mai emotionant moment al serii a fost Valsul Mirilor. Mai exact, piesa pe care Xenti a compus-o si pe care o interpreteaza chiar alaturi de sotia lui. Este vorba de "Noaptea nuntii noastre", o melodie pe care au inregistrat-o in studio cu doar doua zile inaintea evenimentului. A fost pentru prima data cand Florentina a cantat, astfel ca emotiile au fost cu atat mai mari.
Versurile piesei sunt urmatoarele:
Noaptea nuntii noastre e cea mai frumoasa noapte
Si peste ani ne-om aminti, fericiti, langa copii
Si le-om povesti de noaptea nuntii noastre
Cea mai frumoasa noapte
Cum tremuram amandoi
La primul nostru dans... din noaptea nuntii noastre.
Nu voi uita niciodata cat esti de frumoasa
In rochia de mireasa, nu voi uita
Si peste ani ne-om aminti
Ce frumos a fost primul dans din noaptea nuntii noastre.
Piesa "Noaptea nuntii noastre" a fost apreciata de toti invitatii care le-au recomandat-o deja apropiatilor care urmeaza sa se casatoreasca in viitorul apropiat drept melodia ideala pentru momentul Valsului Mirilor.