Dosar Eva. Morţii anului 2013: Sergiu Nicolaescu, incinerat cu onoruri militare şi scandal

Octavian Sava, unul din ultimii mari scriitori ai Revistei

Scriitorul, textierul şi umoristul Octavian Sava a murit pe 2 decembrie, la vârsta de 85 de ani.

"Moartea lui Octavian Sava reprezintă una dintre cele mai mari pierderi, fiind printre ultimii mari scriitori ai Revistei. Destinul lui a fost legat, dincolo de televiziune şi radio, şi de Teatrul de Revistă <<Constantin Tănase>>. A lucrat la multe spectacole şi era un om cu care se putea lucra extrem de uşor, un scriitor de mare calitate", a declarat directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, Alexandru Arşinel. "A fost alături de teatru până în ultimul moment, iar ultima revistă (spectacol, n.r.) pe care urmează să o scoată are şi texte de ale sale. Avea o suferinţă mai veche. A murit într-o discreţie totală", a mai declarat Arşinel pentru agenția citată.

Octavian Sava a semnat textele pentru numeroase spectacole ale Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", printre care "Piei, drace!!!" (alături de Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Dan Mihăescu), în regia lui Biţu Fălticineanu şi Cezar Ghioca, "Veselia nu-i în criză" - musical umoristic - (alături de Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru), în regia lui Biţu Fălticineanu, "O premieră furtunoasă", musical după I.L.Caragiale, în regia lui Cezar Ghioca, "Omul care a văzut moartea" (alături de Marius Ţeicu), în regia lui Constantin Dicu, şi "Nevestele vesele", în regia lui Alexandru Arşinel (alături de Nae Lăzărescu, Geo Tipsie, Mihai Maximilian, A Storin), notează Mediafax.
De asemenea, a lucrat la producţii de televiziune, în calitate de scenarist sau producător, printre acestea numărându-se "A doua cădere a Constantinopolului" (1994), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Cum ne-ar vrea bărbaţii?!" (scurtmetraj de televiziune, 1982), "Bufetul «La Senat»" (scurtmetraj de televiziune, 1973), "Recomandări" (scurtmetraj de televiziune, 1971), "Post restant" (1961), "La un restaurant de lux" (scurtmetraj de televiziune, 1994), "Avocatul" (scurtmetraj de televiziune, 1976), "Originea şi evoluţia vehiculelor" (scurtmetraj de televiziune, 1973), "Informaţii-gara" (scurtmetraj de televiziune, 1971).

Sava a realizat primul serial radiofonic românesc, o adaptare după "Tartarin din Tarascon", de Alphonse Daudet, care a avut premiera în august 1951.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro