10 semne că fostul iubit te vrea înapoi
Dragoste & Sex · Relatii / De Georgiana Stanciu, 19.06.2018

Despărţirile sunt grele, dar încercările fostului de a te recuceri pot fi şi mai dificile în unele cazuri.

Există mai multe direcţii pe care tu şi fostul tău partener puteţi merge odată ce v-aţi despărţit. Aţi putea să rămâneţi prieteni, să fiţi doi străini civilizaţi, să vă reîntâlniţi din când în când ca iubiţi sau aţi putea deveni cei mai mari duşmani.

În funcţie de modul în care s-a încheiat relaţia voastră, există şanse ca el să îţi transmită mesaje mixte că te vrea înapoi.

Iată 10 semne clare pe care să le cauţi:


1. Nu ştii nimic despre viaţa lui sentimentală

Dacă fostul încă te place, atunci sunt şanse foarte mari ca el să evite să se întâlnească cu altcineva sau cel puţin se asigure că nu vei afla dacă o face. Motivul pentru care nu vrea să ştii despre viaţa lui amoroasă ar putea fi pentru că îi e frică să îţi rănească sentimentele sau poate că se gândeşte că asta i-ar reduce şansele de a reveni în viaţa ta. Pur şi simplu, dacă fostul tău îşi dă viaţa sentimentală pe silenţios, înseamnă că ar putea să te vrea înapoi în secret.


2. Face lucruri prin care să îţi arate că îi e dor de tine
Dacă fostul tău spune celor din jur sau pe reţelele de socializare că viaţa lui este goală sau că ar vrea să fii acolo, probabil vrea să revină în viaţa ta. Fii atentă la ce postează, el speră că tu vei vedea ce scrie şi spune şi îl vei vrea înapoi.

3. Te sună fără motiv
Dacă fostul te vrea înapoi, o să te sune mai des decât un prieten obişnuit. De fapt, uneori el te poate suna chiar dacă nu are nimic important de spus. Dacă observi că găseşte tot felul de scuze pentru a vorbi la telefon, atunci şansele ca lui să îi fie dor de tine sunt foarte mari.


4. Găseşte diferite modalităţi să fie aproape de tine
Dacă fostul încă te place, el se va comporta într-o manieră caldă şi va flirta cu tine. Dacă tonul lui e senzual, se mişcă la fel şi îţi şopteşte diverse lucruri la ureche, atunci el te vrea înapoi. S-ar putea să te trezeşti că găseşte diverse motive sau profită de anumite oportunităţi pentru a te atinge sau a te îmbrăţişa.

5. Îi place să reamintească de relaţia voastră
Cei care nu pot da uitării trecutul se vor trezi vorbind despre sentimentele şi relaţiile cu foştii parteneri. Dacă fostul deschide acest subiect, ce s-a întâmplat atunci, ce a fost greşit sau cât te-a iubit, e destul de evident că încearcă să reaprindă scâinteia şi să te câştige înapoi.


6. Vorbeşte despre cât de mult s-a schimbat
Dacă fostul tău îţi cere scuze pentru greşelile pe care le-a făcut în relaţie, ar putea fi pentru că încearcă să clarifice anumite lucruri. Dacă vorbeşte despre cum ar fi putut sta lucrurile între voi, despre modul în care s-a schimbat sau discută despre problemele din trecut, atunci probabil vrea să îi dai o nouă şansă.

7. Devine gelos din orice
Dacă fostul tău devine iritat atunci când te vede că flirtezi cu altcineva, e clar că mai are sentimente pentru tine. Dar dacă devine furios mereu atunci când tu vorbeşti cu un alt bărbat, e cazul să îi spui să se retragă. În ambele cazuri, acestea sunt semne că el te vrea înapoi.

8. Se ţine după tine oriunde te duci
Dacă îl întâlneşti oriunde te duci şi îl vezi în locuri pe care nu le frecventa în mod normal, atunci fostul tău ar putea să îţi dea târcoale. Dacă se întâmplă acest lucru, întreabă-l pur şi simplu ce face el acolo, iar modul în care îţi va răspunde ar trebuie să îţi spună tot ce trebuie să ştii.

9. Te sună la beţie
Să te sune când e beat poate fi amuzant dacă totul decurge inocent şi se întâmplă o singură dată, dar dacă o face mereu când se întâmplă acest lucru, atunci înseamnă că eşti mereu în mintea lui. Este adevărat că alcoolul ne poate ajuta în ceea ce priveşte inhibiţiile noastre, dar dacă iubitul tău îşi pune inima pe tavă în acele momente, atunci e clar că te vrea înapoi.

10. Îţi spune direct că îi e dor de tine
Dacă fostul tău iubit se deschide în faţa ta şi îţi spune că îi lipseşti, atunci e clar că te vrea înapoi. În cazul în care deschide discuţii despre modul în care îi e dor să petreacă timpul cu tine sau îţi mărturiseşte cu patos ce simte despre relaţia cu tine, probabil e timpul să te gândeşti dacă vrei cu adevărat să te împaci cu el.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro