Cum să îi spui „te iubesc” fără să folosești cuvinte
Iubirea este pe cât de frumoasă, pe atât de schimbătoare și neînțeleasă. Dar poate nici nu ar trebui înțeleasă. Iubirea nu este o știintă, prin urmare aceasta trebuie simțită, iar misterul în care este învăluită are un farmec aparte.
Un lucru este sigur: iubirea nu are nevoie de prea mult pentru a fi "hrănită". Ea poate fi simțită chiar și în cele mai mici gesturi, atingeri, priviri. De cele mai multe ori, nu este nevoie de cuvinte pentru a o împărtăși, deși chiar și un "te iubesc" spus cu sinceritate poate avea un efect magic.
La capitolul iubire, faptele au un impact mult mai mare decât cuvintele. Este vorba de acele lucruri mărunte care îi fac inima persoanei iubite să explodeze de fericire.
Dacă dorești să îi "spui" și tu persoanei iubite cât de mult o iubești altfel decât prin clasicul "te iubesc", doer.ro are câteva sugestii pentru tine:
Ascultă-l/ascult-o și arată-i că ești acolo în momentele în care are nevoie de tine. Poate a avut o zi proastă la birou sau poate se simte copleșit/ă de anumite situații. Oferă-i timpul și dragostea ta! Oferă-i atenția și susținerea de care are nevoie pentru că asta este una dintre cele mai clare dovezi de iubire. Câteodată nici nu este nevoie să spui ceva anume, ci doar să te simtă că îl/ o întelegi. Comunicarea este una dintre pietrele de temelie ale unei relații sănătoase, însă, adesea, comunicarea nu înseamnă că amândoi trebuie să vorbească, ci că unul trebuie să vorbească, să se descarce, iar celălalt să asculte activ, să privească în ochi, să țină de mână sau să îmbrățișeze.
Citește continuarea pe divahair.ro