Cuplurile adevărate sunt cele care nu se văd pe Facebook
Dragoste & Sex · Relatii / 02.06.2017

Nu numai că ne enervează la culme insistența cu care unele din prietenele noastre își afișează jurnalul zilnic de activități întreprinse împreună cu iubitul, dar uneori parcă ne gândim de două ori dacă să punem poza asta din excursia la mare sau mai bine nu.

Ei bine, e o idee foarte bună să avem îndoieli despre vizibilitatea unei relații pe canalele social media. Pentru că de fapt, semnalează probleme. 
 
O poză de profil în care în loc să apari tu, posesoarea profilului, apari cu iubitul, este de la sine înțeles că nu e neapărat în regulă. Ai nevoie de validare ca să se vadă că acum ești jumătatea cuiva? Nu, pentru că ar trebui să fii întreagă tu singură!
 
Cuplurile pe care le privești în viața reală și te întrebi de ce sunt oare împreună arată cel mai bine pe internet.
 

Să analizăm un pic împreună psihologia din spatele acestor gesturi. 

 

Vrei de fapt să îi convingi pe alții de ceea ce ai tu nevoie să crezi

Atunci când îți afișezi relația, sentimentele, glumele, hobbyurile și activitățile pe internet vrei ca de fapt să vadă alții ceva în lumina în care vrei tu să vezi lucrurile. De fapt ai nevoie să îți creezi la nivel vizual pentru tine și pentru ochii celorlalți o imagine care nu coincide neapărat cu realitatea. În clipa în care apare o poză cu cina voastră romantică, nu se vede că v-ați certat înainte de a trece de felul întâi, dar tu știi că ai avut o seară specială, pentru că alegi să te uiți la poza respectivă și la cine ți-a dat like la ea. Nu mai căuta validările celorlalți. 
 

Aceia care postează des au predispoziții spre narcisism și chiar psihoze

Diverse studii pe grupa de vârstă 18 - 40 arată că predispoziția pentru sau însăși narcisismul și psihopatia sunt corelate cu numărul mare de selfie-uri. Un exces de zel pe social media arată nevoia de a fi aprobați de cei din jur. Popularitatea de pe net nu e aceeași ca cea din viața reală!
 

Când ești fericită, nu stai pe net

Nu-i așa că mai vezi fete prin cafenele care stau non stop cu ochii în telefon? Parcă îți inspiră compasiune, pentru că intuiești că se simt singure și plictisite. Poate fi adevărat, pentru că oamenii fericiți și mulțumiți nu au nevoie să afișeze asta și de cele mai multe ori nu au timp sau chef să stea să-și arate viața pe net. 
 

Cuplurile care au nevoie de confirmări sunt instabile

Cel mai adesea, pentru a completa diverse lipsuri sau carențe ale relației, partenerii au tendința de a se minți în momentele neplăcute bazându-se pe amintiri plăcute. E toxic acest mecanism, și conduce la destabilizarea cuplului. Deci pune-ți semne de întrebare dacă vezi că iubitul tău vrea să strângă like-uri cu poze în care îi place cum arăți. 
 

Cei care vor să își etaleze relația pe net pun presiune pe partener

Pentru că vor să fie siguri că relația lor este cel mai important lucru din viață, anumiți parteneri se laudă efectiv cu armonia romantică pe care o trăiesc. Acesta este un semnal de alarmă și poate anticipa apariția geloziei, a crizelor de atenție sau a obligațiilor și așteptărilor pe care un partener le adresează celuilalt. 
 
Nu zice nimeni să nu pui o poză simpatică din când în când, dar amintește-ți că viața reală e mai importantă decât interfața de pe internet, mai ales când vine vorba de tine și de iubitul tău. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro