De ce cuplurile renunță prea repede și prea ușor la relația lor
Dragoste & Sex · Relatii / 31.08.2017

Deși cuplurile sunt fericite la începutul relației, puține dintre acestea ajung să rămână fericite și pe termen lung. Relațiile sunt dificile, dar cea potrivită îți oferă fericirea și satisfacția pe care le căutai mereu.

Care este motivul pentru care cuplurile renunță prea repede și ușor la relații?


Îl vezi pe bărbatul sau pe femeia visurilor tale, începeți să vorbiți și urmează o perioadă de fericire, care pare ireală. Adevărul este că relațiile sunt dificile. Necesită timp, efort, energie, răbdare și multă muncă pentru a reuși. Cei mai mulți oameni fug imediat ce lucrurile devin grele. Societatea ne face să credem că dacă nu suntem fericiți într-o relație, înseamnă că nu este menită să funcționeze. Comediile romantice și basmele ne-au distorsionat viziunea asupra dinamicii unei relații. Lisa Blum, un psiholog specializat în terapie emoțională pentru cupluri din California, este de părere că cele mai durabile relații necesită muncă grea, iar cultura, sistemul educațional și tipurile de parenting nu te pregătesc pentru efortul care trebuie depus într-o relație.


Probleme similare apar și într-o relație nouă


A-ți dori o relație și a fi capabil să ai o relație sunt două lucruri foarte diferite. Majoritatea oamenilor își doresc să fie într-o relație. Despărțirile și divorțurile sfârșesc relațiile, dar nu rezolvă neapărat toate problemele. Din acest motiv, rata divorțului pentru căsătoriile ulterioare este mare. Cel mai adesea, o persoană va încheia o relație, va începe o altă relație și va repeta aceleași cicluri și comportamente din relația anterioară. Este mai ușor să treci de la o relație la alta decât să rămâi într-una, însă încearcă să faci relația în care ești să dureze. Asta nu înseamnă că dacă relația este abuzivă sau toxică ar trebui să rămâi.


Există momente în care despărțirea reprezintă cel mai bun și mai sigur mod de acțiune. De multe ori însă, renunțăm pentru că ne simțim nefericiți, pentru că a dispărut pasiunea sau pentru că investim prea multă energie pentru a face relația să funcționeze. Însă relațiile necesită grijă și atenție constantă. Este rr c ambele persone să fie la același nivel emoțional, spiritual, mental și sexual. Uneori, o persoană se află în situația în care poate oferi mai mult decât cealaltă într-o instanță. Așteptările realiste și o strategie de menținere a pasiunii și bucuriei și de combatere a problemelor de comunicare și a lipsei de apreciere reprezintă ingredientele secrete ale relațiilor de lungă durată.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro