Am o mare problemă intimă pe care nu am cu cine s-o discut, pentru că mi-e rușine. Așa că vă scriu să vă întreb, poate cititoarele voastre îmi pot da un sfat. Nu cred că sunt prima care se confruntă cu asta.
Am o mare problemă intimă pe care nu am cu cine s-o discut, pentru că mi-e rușine. Așa că vă scriu să vă întreb, poate cititoarele voastre îmi pot da un sfat. Nu cred că sunt prima care se confruntă cu asta.
Sunt într-o relație cu prietenul meu de mai bine de doi ani. Ne-am mutat împreună de câteva luni, și viața noastră sexuală s-a mai îmbunătățit cu ocazia asta. Mă rog, e un fel de a spune, de fapt o facem mai des, pentru că înainte erau tot felul de impedimente și nu prea aveam unde s-o facem când voiam. Dar după ce a trecut noutatea mutării și încântarea faptului că putem să fim așa de intimi oricând vrem noi, a apărut o problemă pe care când nu stăteam cu el nu o conștientizam. Aceea că el nu prea se spală.
Am observat încă de la început că el nu face duș în fiecare zi, măcar seara când vine de la serviciu, nu mai zic că normal ar fi și dimineața, că doar peste noapte transpiră. Uneori face o singură baie pe săptămână, când se spală și pe cap, și consideră că e suficient. Însă nu e. Și dacă în general pot să mă mai fac că nu văd că uneori mai adie vânt de transpirație dinspre el, în pat când vrea să facem sex oral devine insuportabilă situația.
El e foarte pasionat de sexul oral, a fost primul care mi-a făcut mie, și spune că îi face mare plăcere asta, încercând cumva să mă influențeze să-l tratez cu reciprocitate. Am încercat, jur că am încercat, dar chiar și atunci când mi-am depășit reținerile la gândul că nu s-a spălat nu am reușit să trec de mirosul și gustul acela. Pur și simplu mi se pare grețos mirosul organului lui.
Și nu e ca și când n-am mai făcut-o, am mai avut un iubit înainte cu care am făcut de câteva ori sex oral și nu mi s-a părut atât de respingător, dar cu el pur și simplu nu pot să trec peste miros. I-am spus că nu sunt obișnuită, că n-am mai făcut-o, că nu știu cum se face, am pretextat tot felul de chestii, dar adevărul e că n-aș fi așa reticentă dacă s-ar spăla. Ba chiar încerc pe cât posibil să-i bat apropouri să meargă să se spele, îi sugerez să facem împreună duș, dar el nu vrea, zice să fac eu, că mă așteaptă în pat.
Nu știu cum să fac să-i spun și să nu se simtă jignit. Pentru că nu e vorba că nu-l plac sau nu-l iubesc, ci e vorba de igienă. Și sunt lucruri de bază pe care orice om ar trebui să le știe, de aia consider că dacă îi atragi cuiva atenția să se spele se va considera jignit. Deci cum să fac?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa [email protected].