Relaţii. Cum să descifrezi limbajul corpului ca să afli dacă este atras de tine

Relatii / 08.04.2016

Gesturile pe care le face fără să conştientizeze îţi pot arăta de la primele întâlniri dacă este sau nu interesat de tine. Învaţă să le interpretezi!

Dacă eşti în căutarea unui partener de viaţă, dar ţi se întâmplă adesea să dai peste bărbaţi care nu vor mai mult de o aventură, este posibil să treci cu vederea anumite semnale transmise inconştient prin limbajul trupului. Iar ca să nu îţi iroseşti timpul visând la un tip care poate nu este atât de interesat de tine pe cât ai crede tu, este cazul să înveţi cum să descifrezi gesturile.
    
Printre semnalele pozitive, care îţi arată că este cu adevărat atras de tine se numără:


- se uită în ochii tăi pentru o perioadă lungă de timp
- se apropie de tine, îşi îndreaptă corpul în direcţia ta sau se apleacă spre tine
- se uită uneori în jos sau într-o parte, semn că este emoţionat
- îşi ţine braţele relaxate
- îţi zâmbeşte sincer, cu toată faţă, spre deosebire de zâmbetele false, care sunt numai la nivelul gurii
    
Semnalele negative, care ar putea să-ţi arate că nu este foarte atras de tine sunt acestea:
    
- păstrează distanţa faţă de tine sau are corpul îndreptat în altă direcţie, nu spre tine

- stă cu picioarele îndreptate către o uşă, nu îndreptate spre tine
- îşi ţine pentru mult timp mâinile şi picioarele încrucişate
- îşi atinge des nasul, ochii, ceafa
- contactul vizual cu tine este de scurtă durată şi priveşte mult pe lângă tine sau în direcţia opusă
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro