Alimentele condimentate

Dacă te-ai gândit să-l surprinzi pe iubitul tău cu o cină romantică şi ai vrea să prepari o mâncare aromată, ar fi de preferat să renunţi. Preparatele foarte condimentate pot provoca gaze, balonare, dar şi un miros neplăcut al gurii. De asemenea, dacă incluzi şi condimente iuţi în ecuaţie, precum chili, atunci riscul ca rezidurile rămase pe mâinile tale să intre în contact cu zonele sensibile ale corpului sunt foarte mari, iar partida de amor după o astfel de cină se poate încheia oribil..

Epilatul

Chiar dacă vrei să arăţi impecabil pentru iubitul tău, nu este deloc recomandat să te epilezi cu puţin înainte de întâlnirea voastră amoroasă. Indiferent dacă foloseşti ceara, epilatorul sau aparatul de ras, pielea va rămâne iritată, iar dacă te razi există riscul să se formeze unele microleziuni care sângerează. Pe lângă faptul că usturimea îţi va tăia grav din plăcere, va creşte foarte mult riscul contractării bolilor cu transmitere sexuală precum HIV, herpesul genital sau HPV.

Preludiul cu alimente

Siropul de ciocolată care se prelinge pe pielea ta şi pe care partenerul tău adoră să-l savureze face parte dintr-un scenariu fascinant pentru o partidă reuşită de amor. Dar preludiul care include alimente, în special cele care conţine zahăr şi care ajung în zonele intime, sporeşte riscul apariţiei infecţiilor vaginale. Bacteriile care formează flora vaginală sănătoasă se hrănesc cu glucide, iar atunci când intră în contact cu astfel de produse pe bază de zahăr se dezvoltă excesiv, producând infecţii vaginale serioase şi foarte neplăcute.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro