Dr. Daniela Taher, medic specialist dermatologie estetică şi director medical al clinicii Skin Clinic
”Liftingul obţinut este foarte natural, rareori se formează echimoze. Edemul este minim şi în general, atât pacienţii cât şi doctorul care execută această procedură sunt satisfăcuţi în proporţie de 90%. O persoană în vârstă de 45 de ani poate să apară la sfârşitul procedurii de 30 de ani. Pentru obţinerea unor rezultate sofisticate şi care se menţin pe o perioadă lungă de timp, liftingul se poate asocia cu tratamente cu laser fraxel şi radiofrecvenţa. Sunt convinsă că peste câţiva ani (maximum 10) se va renunţa la liftingul chirurgical. Tehnologia din ce în ce mai avansată, interesul din ce în ce mai mare pentru medicina anti-aging, rafinarea tehnicilor de execuţie, cercetarea în biotehnologie vor permite în primul rând o prevenţie foarte eficientă a îmbătrânirii cutanate, proceduri cu un grad minim de risc, şi cu eficienţa sporită care vor înlocui liftingul clasic chirurgical”, a adăugat dr. Daniela Taher.
Neferititi Lift
Unul din cele mai solicitate tipuri de lifting este cel recunoscut în domeniul medical sub numele de Nefertiti Lift. Este vorba de un lifting facial al părţii inferioare a feţei, mai precis al conturului mandibular. Se injectează superficial câteva unităţi de botox de-a lungul ramului mandibular.
La unele persoane nu are efect, de aceea se recomandă o selecţie riguroasă înainte de tratament, care este dată de experienţă medicului. Este o procedură simplă, fără efecte secundare. Unii o recomanda ca PREVENŢIE de la vârsta de 30 de ani. Injectări efectuate o dată pe an vor permite menţinerea unui contur ferm şi bine desenat şi înlătura perspectiva unui eventual lifting chirurgical mai târziu.
Liftingul sprâncenelor
Cu vârsta, forma sprâncenelor se poate modifica, colţul extern devine căzut şi odată cu el şi pleoapa superioară. Astfel ochii par obosiţi şi lipsiţi de strălucire. Cu ajutorul injecţiilor cu botox se poate produce un lifting de aprox 3mm, o modificarea ce apare la 3-5 zile şi maxim la 2 săptămâni după injectare. Această variantă durează 4, maxim 8 luni.
O altă variantă care face efectul de lifting mai persistent este injectarea cu substanţe de umplere de tip acid hialuronic, care se injectează în corpul sprâncenei, obţinându-se astfel o remodelare volumetrică.
Tipul de procedura indicat este personalizat pentru fiecare pacient în parte, medicul specialist fiind singurul în măsură să recomande tratamentul cel mai potrivit pentru că rezultatele să fie de cât mai lungă durată.
Costul intervenţiei începe de la 400 euo şi variază în funcţie de zonele injectate şi/sau procedurile asociate.