Mama a trei copii, distrusă de o operaţie estetică
Frumuseţe · Chirurgie estetica / De Georgiana Dorobanţu, 18.10.2010

Viaţa Ritei Payton, mamă a trei copii, a fost distrusă de o operaţie estetică nereuşită. Femeia şi-a părăsit locul de muncă şi şi-a pierdut încrederea în sine după ce nasul i-a fost mutilat în urma unei rinoplastii.

Viaţa Ritei Payton, mamă a trei copii, a fost distrusă de o operaţie estetică nereuşită. Femeia şi-a părăsit locul de muncă şi şi-a pierdut încrederea în sine după ce nasul i-a fost mutilat în urma unei rinoplastii.  
 

Britanica în vârstă de 34 de ani a fost întotdeuana nemulţumită de aspectul nasului său, dar din lipsa banilor şi a curajului, a ezitat să apeleze la rinoplastie.
 
În urmă cu trei ani, când a auzit de existenţa unei clinici private cu tarife destul de mici, Rita nu a mai stat pe gânduri şi s-a programat pentru o operaţie de corectare a unei mici umflături din vârful nasului.   

 
"După operaţie, m-am trezit la miezul nopţii şi eram absolut singură. Stăteam întinsă pe spate şi aveam senzaţia că o să mor sufocată, din cauza  sângelui care îmi curgea pe gât. Nu era nicio asistentă prin preajmă, aşa că m-am târât până la toaletă, m-am uitat în oglindă, apoi am izbucnit în plâns. Aveam sânge coagulat pe toată faţa şi arătam de parcă cineva mi-ar fi tăiat vârful nasului", a declarat Rita pentru thesun.co.uk.
 
"Dimineaţa am cerut să vorbesc cu chirurgul, dar mi s-a spus că este ocupat. Nu mi s-au oferit analgezice şi nici măcar apă. Atunci m-am decis să plec acasă. La plecare mi-au dat paracetamol şi antibiotice. Atât. Când am ajuns acasă, fiul meu, Kaleb, care avea atunci doi ani, era atât de speriat de mine încât nici nu mă lăsa să mă aşez lângă el pe canapea. În următoarele trei zile am sunat la clinică din jumătate în jumătate de oră, dar nu mi-a răspuns nimeni. M-am dus acolo pentru că nasul meu arăta oribil, cu fire de sutură peste tot. Aveam dureri îngrozitoare şi un gust oribil în gură. Chirurgul m-a convins că am nevoie de mai mult timp pentru a mă vindecă, dar nu mi-a explicat de ce vârful nasului meu era atât de distrus
", povesteşte aceasta.
 
Rita Payton alături de fiul său, înainte de operaţie

În următoarele două luni, Rita a fost nevoită să meargă de câteva ori la clinică, pentru a i se scoate firele. În tot acest timp, femeia spune că nu l-a mai văzut deloc pe chirurg, ci numai pe coordonatorul departamentului.
 
"Nasul meu nu se vindeca şi a trebuit să fac multe drumuri până la clinică, dar cu toate astea, tot nu primeam răspunsuri reale pentru ce mi se întâmpla. După şase luni de chin, nasul meu a început să se vindece, dar aveam o gaură imensă. Nara dreaptă era lăsată, iar cea stângă avea o tăietură care continua până la vârful nasului
", a declarat britanica.
 
Din lipsa banilor, Rita nu a apelat timp de trei ani la ajutorul altor medici. În prezent, însă, s-a hotărât să dea în judecată clinică. După ce a aflat de cazul ei, Asociaţia Britanică a Medicilor Plasticieni s-a oferit să îi reconstruiască nasul gratuit.
 
Un caz asemănător s-a întâmplat şi în ţara noastră, la sfarşitul anului trecut. O femeie în vârstă de 44 de ani susţine că i-a plătit 10.000 de lei unui chirurg estetician de  la o clinică privată pentru a-i îndepărta guşa inestetică.

 
"Am fost, în decembrie 2009, la o clinică privată de renume ca să scap de guşă. Doctoriţa m-a convins să îmi retuşeze şi nasul, spunându-mi că aş avea profil de femeie rea. După operaţie am observat că guşa era tot acolo, proeminentă, iar cu nasul aveam probleme când respiram. M-am întors la clinică pentru a cere explicaţii. Medicul m-a convins să mă opereze din nou, în martie. Degeaba! După această intervenţie m-am simţit foarte rău", a declarat pacienta pentru libertatea.ro.
 
Astfel de cazuri ar trebui să fie semnale de alarmă pentru toate femeile care vor să apeleze la chirurgia estetică. Iată ce trebuie să ştii înainte de a intra pe uşa cabinetului:
 
  • Caută informaţii despre clinica la care vrei să îţi faci operaţia, dar şi despre medicul care urmează să te opereze.
  • Discută cu foştii pacienţi ai medicului, pentru a afla dacă sunt mulţumiţi de rezultate.
  • Nu te baza foarte mult pe imaginile de tip "înainte şi după" pe care le găseşti pe internet sau în cabinetul medicului pentru că pot fi retuşate în programele de editare foto.
  • Asigură-te că aşteptările tale cu privire la rezultatele operaţiei sunt în limite raţionale.
  • Nicio intervenţie chirurgicală nu este lipsită total de durere, prin urmare nu uita să iei în calcul şi acest aspect.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro