Ce tunsori să porți dacă ai fața rotundă. 5 idei
Frumuseţe · Coafuri / 11.09.2018

Cele mai multe femei care au chipul rotund își doresc ca figura lor să pară mai suplă.

Iar una dintre cele mai simple și eficiente soluții este alegerea unei tunsori care reduce vizual volumul și face fața să pară mai subțire. Vedetele care au fața rotundă sunt un exemplu foarte bun din acest punct de vedere. Celebritățile aleg adesea tunsori și coafuri care le pun în valoare trăsăturile și echilibrează proporțiile feței. Câteva dintre starurile care au fața rotundă sunt cântăreața Selena Gomez, modelul Chrissy Teigen sau actrița Ginnifer Goodwin.

Pentru a crea impresia unei figuri suple, specialiștii citați de popsugar.com recomandă tunsorile asimetrice. Una dintre regulile esențiale este aceea de a evita tunsorile care aduc și mai mult volum în zona obrajilor, care este cea mai lată în cazul unei fețe rotunde. "Atât timp cât volumul nu este pronunțat în zona maxilarului și a obrajilor, tunsoarea va echilibra trăsăturile feței", este de părere hairstilistul Devin Toth. În cazul în care buclele sau zona cea mai voluminoasă a părului este în dreptul celei mai late părți ale feței, efectul va fi unul nedorit, de amplificare a rotunjimii. Descoperă cinci coafuri perfecte pentru fața rotundă:

Tunsoarea lob

Denumirea "lob" este o combinație a cuvintelor "long bob", pe care haistiliștii au dat-o tunsorii bob lung. Este una dintre cele mai apreciate tunsori de către vedete în ultimii ani, cele cu vârfurile tăiate drept, bont, fiind în tendințe deja de mult timp. Această tunsoare este excelentă pentru femeile care au fața rotundă. Lobul ajunge la aproximativ cinci centimetri sub bărbie, ceea ce alungește vizual figura și echilibrează trăsăturile feței. "Privirea este atrasă către liniile verticale formate de păr, iar părul acoperă obrajii de o parte și cealalta a feței", este de părere specialistul.




Breton drept

Dacă îți plac tunsorile cu breton, atunci opțiunea perfectă pentru fața rotundă este bretonul drept, puțin mai scurt. "Un breton delicat, scurt, poate alungi chipul", spune hairstilistul Devin Toth. O astfel de tunsoare este potrivită în special dacă ai părul drept, pentru că îți va fi mult mai ușor să te coafezi zi de zi. De asemenea, liniile drepte care încadrează obrajii îți fac fața să pară mai subțire.



Părul tuns în scări lungi

Tunsorile în scări vor fi întotdeauna în tendințe tocmai datorită capacității lor de a echilibra trăsăturile chipului. Dacă ai părul lung și chipul rotund, atunci ar trebui să optezi pentru o astfel de tunsoare. "Șuvițele în cascadă, care încep de sub bărbie, atrag privirea în jos și creează un efect de alungire", este de părere specialistul.



Tunsorile asimetrice

Orice tunsoare care are o parte mai lungă decât cealaltă va crea un unghi ce distrage atenția de la lățimea feței. Este un truc simplu, care te va ajuta să echilibrezi trăsăturile feței tale într-un mod original și interesant. De exemplu, poți încerca un breton lung pe o parte sau o cărare laterală adâncă. Tuncoarea lob asimetrică este o altă variantă modernă, care va estompa din lățimea feței și îți va oferi un look întinerit.




Tunsoare scurtă asimetrică

Tunsorile de tip pixie se potrivesc foarte bine unei fețe rotunde, cu condiția ca părul să fie mai lung pe o parte. Un astfel de stil luminează chipul și îl pune în evidență, reușind în același timp să distragă atenția de la rotunjimea feței. Dacă vrei să te tunzi scurt și ai fața rotundă, alege întotdeauna o tunsoare asimetrică. 


Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro