Cum să te trezești dimineața cu bucle perfecte
Frumuseţe · Coafuri / 11.07.2016

Deși poate că sună incredibil, poți obține peste noapte, în timp ce dormi, o coafură impecabilă! Află cum să te trezești dimineața cu bucle perfecte

Ondulatorul nu este cel mai bun prieten al tău? Pentru că este destul de dificil de folosit și ai nevoie de multă practică și îndemânare pentru a obține bucle reușite, ondulatorul nu este tocmai cea mai simplă soluție.

Pe de altă parte, temperatura ridicată a acestuia are un efect nociv asupra părului, contribuind la degradarea și ruperea firelor, mai ales dacă îl folosești des. Tocmai de aceea, femeile din întreaga lume caută permanent soluții simple și utile pentru ondularea părului. Iar de-a lungul timpului au fost inventate tehnici absolut uimitoare, care îți permit să ai bucle de invidiat cu minim efort. Acestea se obțin de obicei penste noapte, fără ca tu să faci prea mult. Iată ce să încerci:



Bucle obținute peste noapte cu ajutorul unui coc

Cunoști tehnica realizării unui coc înalt folosind o șosetă tăiată? Aceasta poate fi folosită și pentru a obține bucle perfecte peste noapte. Vei avea nevoie de o șosetă lungă căreia să-i tai vârful, astfel încât să obții un tub. Apoi răsucește șoseta astfel înncât să obții un cerc. Umezește-ți foarte puțin părul, prinde-l într-o coadă înaltă și introdu-l prin șosetă. Separă coada în două și răsucește fiecare secțiune de păr pe după șosetă. Dormi cu cocul, iar dimineața când îl vei desprinde vei avea bucle foarte frumoase!






Bucle peste noapte cu noduri de păr

Nodurile de păr reprezintă de fapt o tehnică de prindere a șuvițelor astfel încât dimineața să ai bucle perfecte, foarte bine definite, exact ca cele pe care le-ai face cu un ondulator. Este o variantă potrivită dacă ai părul lung, altfel îți va fi dificil să realizezi nodurile din păr. Iată cum să procedezi:




Bucle peste noapte cu ajutorul unei bentițe elastice

O altă metodă simplă de a avea onduleuri de invidiat la prima oră a dimineții este aceea de a folosi o bentiță elastică. Tot ce trebuie să faci este să-ți așezi bentița pe cap, apoi să iei câte o șuviță subțire și să o înfășori în jurul bentiței. După ce ai trecut tot părul pe sub bentiță mai rămâne doar să aștepți ca părul tău să se onduleze în timp ce tu dormi!






Păr ondulat cu șervețele umede

Așa cum bunicile noastre foloseau bucățele de materiale textile pentru a-și ondula părul peste noapte, la fel poți proceda și tu, dar într-o variantă mult mai simplă. Folosește șervețele umede, care îți permit să obții bucle perfecte fără prea mult efort și fără să-ți mai umezești părul. Iată în tutorialul de mai jos cum să procedezi:




Bucle peste noapte obținute prin cozi răsucite

Dacă vrei bucle lejere și sexy, aceasta este metoda ideală pentu tine. Începe prin a-ți umezi ușor părul, apoi împarte-l în două secțiuni egale. Împletește părul prin răsucire, așa cum este prezentat în tutorialul de mai jos. Leagă cocurile laterale obținute cu elastice de păr astfel încât să reziste peste noapte, iar dimineața vei avea bucle perfecte!



Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro