Frumuseţea ta: Cum să-ţi îngrijeşti părul în funcţie de culoare
Frumuseţe · Coafuri / 19.11.2013

Vrei ca părul tău să aibă o nuanţă vibrantă, strălucitoare şi intensă? Descoperă mici trucuri de îngrijire în funcţie de culoarea părului tău care te vor ajuta să arăţi extraordinar

Soluţiile naturale te ajută să menţii, să intensifici sau să estompezi nuanţa părului, în funcţie de ceea ce îţi doreşti. Iată câteva trucuri de îngrijire pentru fiecare culoare:

Părul şaten, castaniu sau negru


Dacă ai părul şaten sau castaniu, poţi folosi cafea pentru a intensifica nuanţa părului. Lasă cafeaua să acţioneze cel puţin 20 de minute pe păr, după care clăteşte-o. Infuzia de coji de nucă este de asemenea o soluţie pentru a intensifica nuanţa părului tău.



Pe de altă parte, dacă vrei să deschizi nuanţa părului tău, uleiul cald este o soluţie la îndemână. Încălzeşte o ceaşcă de ulei de migdale, susan, cocos, argan, avocado sau oricare alt tip de ulei natural pe care îl ai la îndemână şi aplică pe păr. Lasă să acţioneze timp de 15 minute, apoi spală-te. După ce te vei spăla, părul tău va fi puţin mai deschis la culoare.

Părul blond


Dacă eşti blondă, apelează cu încredere la ceaiul de muşeţel pentru a dobandi o nuanţă mai intensă a părului.


Reîmprospătează nuanţa părului tău cu ajutorul unuor soluţii pe care le găseşti în casă: amestecă o ceaşcă cu şampon pentru copii cu două linguri cu bicarbonat de sodiu. Aplică pe păr şi piaptănă pe toată lungimea pentru a distribui uniform. Pune-ţi apoi o cască pentru duş şi aşteaptă 10 minute. Înainte de a te clăti, foloseşte foehnul pentru a încălzi părul. Căldură degajată va îndepărta pigmenţii nedoriţi şi va lăsa părul de un blond strălucitor.

Părul roşcat


Roşcatul este cea mai sensibilă culoare a părului. Se estompează rapid şi îşi pierde strălucirea mult mai repede decât blondul sau nuanţele închise. De aceea, o regulă esenţială dacă ai părul roşcat este să nu te speli foarte des pe cap. De două ori pe săptămână ar trebui să fie suficient. Dacă părul tău este gras, foloseşte între spălări o pudră specială pentru curăţare.

Uleiul de cătină este un remediu natural care poate reda nuanţa intensă părului roşcat-cupru. Aplică pe păr de la rădăcină până la vârfuri, lasă să acţioneze cel puţin o oră, apoi spală-te cu şampon. Dacă nuanţa părului tău este de un roşu aprins, infuzia de sfeclă poate reface culoarea vibrantă.



 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro