3 măști pentru ochi care elimină cearcănele și estompează ridurile
Frumuseţe · Cosmetica / 29.06.2019

Se întâmplă uneori ca și atunci când dormi suficient și ești odihnită să te confrunți cu pungi apărute sub ochi sau cu cearcăne.

Pielea din jurul ochilor este mult mai subțire și delicată, fiind predispusă la apariția ridurilor. De asemenea, toate dezechilibrele din organism se pot observa de obicei la nivelul ochilor, fie că este vorba de o problemă de sănătate, dietă nesănătoasă, stres sau deshidratare. 

Din fericire, tratamentele pe care le poți face acasă, folosind numai ingrediente naturale, te pot ajuta să redai frumusețea și luminozitatea ochilor. 

Un ingredient natural foarte eficient pentru hrănirea și hidratarea pielii sensibile a ochilor este albușul de ou. Conține nutrienți, proteine, vitamine și minerale ce revitalizează pielea. De asemenea, colagenul din ouă redă elasticitatea pielii și previne astfel apariția ridurilor.

Descoperă trei măști naturale pentru ochi pe care să le încerci:

Mască pentru ochi care reduce pungile și cearcănele


Ingrediente:

un sfert de castravete, cu tot cu coajă
1 lingură cu apă de trandafiri
1 albuș de ou
4 picături de ulei esențial de lavandă

Amestecă toate ingredientele într-un blender și mixează bine, la viteză mare, până când obții o pastă omogenă. Cu ajutorul unei dischete demachiante, aplică amestecul pe zona de piele de sub ochi. Lasă să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește-te cu apă rece. Poți păstra restul de mască la frigider timp de până la 48 de ore.

Mască antirid pentru zona ochilor


Ingrediente:

2 albușuri de ou
5 picături de vitamina E
1 linguriță cu gel de aloe vera
1 linguriță cu lapte praf

Amestecă toate ingredientele într-un bol mic. Bate bine albușul de ou cu restul ingredientelor până când laptele praf este complet dizolvat. Cu o dischetă demachiantă, aplică masca pe zona de piele de sub ochi și las-o să acționeze timp de 15 minute. Clătește cu apă rece și tamponează cu un prosop curat. Poți păstra restul de mască la frigider timp de 48 de ore.

Mască cu efect de lifting pentru pleoape


Ingrediente:

1 albuș de ou
1/2 linguriță cu miere
1/2 linguriță cu ulei de cocos

Combină toate ingredientele într-un bol. Folosind un bețișor pentru urechi, aplică o cantitate mică de amestec pe pleoape și arcade. Stai cu ochii închiși și lasă masca să se usuce. Clătește și reaplică dacă este necesar.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro