Ce beneficii are uleiul de avocado dacă îl aplici pe păr?
Frumuseţe · Cosmetica / De Georgiana Dorobanţu, 24.07.2018

Beneficiile consumului de avocado sunt foarte bine cunoscute. Dar te poate ajuta uleiul de avocado să ai un păr frumos și sănătos?

Folosirea anumitor uleiuri naturale pentru păr s-a dovedit benefică de-a lungul timpului, pentru a avea un păr puternic și mătăsos.

Iar uleiul de avocado, sau Persea gratissima, poate avea anumite beneficii majore datorită conținutului său de vitamine, antioxidanți și acizi grași.

Beneficiile uleiului de avocado pentru păr


Uleiurile au un rol esențial pentru prevenirea ruperii părului. Scalpul produce în mod natural o substanță uleioasă numită sebum, dar în unele cazuri aceasta nu este suficientă pentru a menține părul hidratat, ceea ce face ca părul să fie uscat și predispus la rupere.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2015, folosirea anumitor tipuri de uleiuri vegetale pe scalp poate ajuta la protejarea foliculilor și poate preveni degradarea părului pe măsură ce acesta crește.

Unele uleiuri sunt mai benefice decât altele. Uleiurile saturate și monosaturate pot penetra mai ușor părul decât cele polinesaturate. Uleiul de avocado conține uleiuri monosaturate, fiind astfel un tratament eficient pentru păr.

Iată ce beneficii are uleiul de avocado pentru păr:

Reduce mătreața

Scalpul bine hidratat contribuie la creșterea unui păr sănătos. Dacă pielea este uscată și se descuamează, masarea uleiului de avocado pe scalp înainte de a spăla părul și a aplica balsam poate remedia această problemă. Uleiul de avocado reduce mătreața prin hidratarea pielii și prevenirea descuamării scalpului.

Previne ruperea

Firele de păr se rup mai ușor dacă sunt uscate și deshidratate. Acoperirea firelor cu un strat subțire de ulei de avocado poate face părul să devină mai flexibil și mai elastic. De asemenea, pentru a preveni rupere, este recomandat să-ți tratezi părul cu blândețe și să-l descurci cu peria întâi la vârfuri, în loc să tragi cu putere de la rădăcină către vârfuri. Ar trebui să eviți elasticele de păr și clamele din metal sau plastic. Folosește elastice de păr acoperite cu material textil. Uleiul de avocado nu poate repara părul puternic deteriorat, dar va preveni degradarea și mai puternică a lui.

Descurcă părul

Aplicând ulei de avocado pe vârfuri poți ajuta la o descurcare mai ușoară a părului. Folosind degetele, acoperă vârfurile cu o cantitate foarte mică de ulei de avocado, pentru a descurca mai ușor părul. Cu un pieptăn cu dinți rari, descurcă cu grijă nodurile de păr. După ce ai descurcat părul, poți folosi o perie sau un pieptăn cu peri deși.

Protejează părul de factorii externi

Factorii de mediu, printre care poluarea, razele soarelui, apa sărată de mare sau apa din piscină pot afecta structura părului. Dar aplicând foarte puțin ulei de avocado pe păr, poți preveni degradarea cauzată de acești factori. Înainte de a intra în mare sau în piscină, acoperă șuvițele de păr cu un strat fin de ulei de avocado. Iar dacă ai părul lung, leagă-l într-un coc pentru a-l proteja. După o baie în mare sau în piscină, nu uita să-ți clătești părul cu apă curată. 

Cum să folosești avocado pentru păr

Există mai multe moduri în care poți folosi uleiul de avocado pentru a-ți menține părul sănătos și strălucitor. Iată câteva dintre cele mai eficiente metode:

Masarea scalpului

Hidratarea scalpului folosind un ulei natural pentru a face un masaj delicat poate trata pielea uscată, care se descuamează, ceea ce reduce în timp apariția mătreții. 
Pentru a-ți face un masaj al scalpului cu ulei de avocado, încălzește puțin ulei de avocado într-un bol mic, fie deasupra unui vas cu apă, fie la cuptorul cu microunde pentru câteva secunde. Separă părul pe secțiuni și aplică uleiul pe scalp, folosind degetele sau o dischetă din bumbac. Masează uleiul cu vârfurile degetelor cu mișcări circulare. Lasă uleiul să acționeze timp de jumătate de oră, apoi spală-te pe cap cu șamponul tău obișnuit.

Mască pentru păr

Poți folosi avocado și pentru a-ți face măști de păr hidratante. Uleiurile din avocado acoperă firele de păr cu un strat protector, care îl va face mai strălucitor și mai elastic, prevenind astfel ruperea. 
Ca să-ți faci o mască cu avocado, scoate sâmburele unui avocado bine copt, curăță coaja și pisează o jumătate de fruct într-un bol. Adaugă un gălbenuș de ou și o lingură cu miere. Amestecă bine ingredientele și aplică masca pe părul curat, puțin umed. Lasă să acționeze timp de 30 de minute, apoi spală-te pe cap. Clătește bine părul. Acest tratament poate fi folosit o dată pe săptămână.

Tratament pentru păr

După ce te-ai spălat pe cap, poți să folosești uleiul de avocado ca pe un tratament intens hidratant. Este un remediu benefic în special pentru persoanele cu părul uscat și foarte degradat. 
Aplică pe părul ud, după șamponare, o cantitate mică de ulei de avocado în palme, apoi treci cu degetele prin păr de la rădăcină până la vârfuri. Repetă de câte ori este nevoie pentru a acoperi părul cu o peliculă fină de ulei. Lasă uleiul de avocado să acționeze timp de câteva minute, apoi clătește-te cu apă caldă. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro