Cearcănele tale: De ce apar şi cum poţi să scapi de ele
Cearcănele sunt, pentru foarte multe femei, un adevărat motiv de stres. În unele cazuri sunt o moştenire genetică, iar dacă eşti în această situaţie nu ai altceva de făcut decât să înveţi să le acoperi cu ajutorul machiajului. Însă, în cele mai multe cazuri cearcănele sunt cauzate de oboseală, nopţi nedormite, prea multe ore petrecute în faţa calculatorului şi alte activităţi cotidiene care ne obosesc ochii.
De asemenea, cearcanele sunt mai vizibile şi la acele persoane care au probleme cu retenţia de lichide în ţesuturi. Vasele de sânge de sub ochi se dilată şi se umflă, motiv pentru care se văd mai bine prin piele. Însă, astfel de situaţii se întâlnesc mai ales la persoanele care suferă de anumite boli sau care iau anumite medicamente.Dacă faci parte din acea categorie de persoane care au "dobândit" cearcănele din cauza unui stil de viaţă dezordonat înseamnă că ai posibilitatea să scapi de ele. Cu ajutorul unor remedii naturale, a machiajului, dar şi a alimentaţiei potrivite poţi să-ţi redobândeşti frumuseţea ochilor.
Ceaiul minune
Una dintre cele mai simple metode de a scăpa de cearcăne este şi una foarte ieftină. Pliculeţele cu ceai de muşeţel, ceai de sunătoare, ceai verde sau negru sunt foarte eficiente. Lasă pliculeţele să se răcească după ce le scoţi din cană şi pune-le pe ochi, în timp ce stai întinsă. Este bine să le laşi să acţioneze cel puţin 5 minute.
Atât ceaiul verde, cât şi cel negru, calmează ochii umflaţi şi iritaţi, deoarece conţin cofeină care ajută la contractarea vaselor de sânge. De asemenea, ceaiul de muşeţel este şi el benefic pentru ochii tăi deoarece conţine substanţe anti-iritante care calmează.
Cartofi şi castraveţi
Un alt ajutor la fel de ieftin şi simplu de folosit vine de la cartofilor şi castraveţi. Cartoful este bogat în amidon, iar acesta acţionează ca un agent anti-inflamator pentru a calma ochii iritaţi. Tot ce trebuie să faci este să cureţi cartoful de coajă, să îl speli şi să-l laşi să se usuce. Taie rondele subţiri şi aplică pe ochi seara, înainte de culcare, 15 minute. Dacă vrei să vezi rezultate, trebuie să repeţi de cel puţin 3 ori pe săptămână acest tratament.
Castraveţii îi poţi folosi în două moduri. Fie îţi tai două felii de castravete pe care le ţii pe ochii închişi. Fie îţi faci un suc din mai mulţi castraveţi. Înmoi două dischete demachiante în acest suc şi le pui pe ochi pentru cel puţin 15 minute.
Albuşul de ou
Albuşul de ou te poate ajuta să scapi de cearcăne. Ai nevoie de 1-2 albuşuri pe care le baţi şi le aplici pe pielea de sub ochi cu ajutorul unei dischete. Albuşul este un remediu excelent pentru ochii umflaţi şi obosiţi, deoarece ajută la restabilirea echilibrului pielii şi al sângelui de la nivelul ochilor.
Ulei de migdale şi apă de trandafiri
Dacă cercănele îţi dau bătaie de cap este bine să te obişnuieşti să ai mereu la îndemână apă de trandafiri sau ulei de migdale. Masează-ţi ochii cu puţin ulei de migdale înainte de culcare sau înmoaie două dischete demachiante în apă de trandafiri şi lasă-le pe ochi timp de 5-10 minute.
Tratament din interior
Cearcănele pot fi tratate şi cu ajutorul alimentaţiei. Uneori, cercurile negre din zona ochilor apar şi din cauza lipsei de vitamine din organism: vitamina A, vitamina E, vitamina C sau fierul. De aceea, trebuie să introduci în dieta ta alimente bogate în vitamina C şi fier: citrice, spanac, ceapă verde, urzici, salată verde, andive şi mai ales laptele. De asemenea, dacă cearcănele îţi dau bătăi de cap, este foarte important să reduci consumul de paste, dulciuri, condimente, cafea, ceai negru, alcool şi tutun.
Machiajul ajutător
Persoanelor care se luptă cu cearcănele nu trebuie să le lipsească din trusa de make-up anticearcănul. Acesta trebuie să fie cu o nuanţă mai deschis decât fondul de ten. Pentru rezultate mai bune, aplicaţi un strat de anticearcăn pe pielea curată, prin tapotare, după care mai aplicaţi un strat de fond de ten amestecat cu anticearcăn. La final, fixaţi cu puţină pudră translucidă.
Creme cu vitamina K
Dacă nu eşti adepta remediilor naturiste şi eşti obişnuită să foloseşti cosmetice din comerţ atunci nu trebuie să-ţi lipsească cremele cu vitamina K care sunt foarte eficiemte când vine vorba de cearcăne.