Cum să ai unghii sănătoase şi rezistente? Trebuie să respecţi aceste reguli de îngrijire
Frumuseţe · Cosmetica / 13.09.2016

Ojele puternice folosite fără întrerupere pătează unghiile. Lasă-le să respire puţin înainte de a folosi altă ojă, deoarece acest obicei te ajută să ai unghii sănătoase şi rezistente!

Îngrijirea unghiilor nu trebuie să-ţi ocupe tot timpul din lume şi nici nu trebuie privită ca o corvoadă. Există câteva reguli simple care te ajută să ai unghii sănătoase şi rezistente:

1. Ţine o pilă în poşetă

Nu ştii niciodată când ai nevoie de ea şi este foarte utilă pentru a preveni ruperea unei unghii, atunci când ai agăţat-o. Pileşte unghia într-un singur sens pentru a obţine un aspect finisat.

2. Curăţă bine unghiile cu o periuţă

Folosirea unei periuţe pentru unghii este deosebit de utilă pentru a menţine unghiile curate, împiedicând formarea bacteriilor şi a infecţiilor. Aplică săpun pe periuţă şi curăţă bine unghiile.


3. Evită folosirea ustensilelor din metal pe sub unghie

Este de preferat să foloseşti periuţa pentru a curăţa sub unghie, deoarece prin introducerea ustensilelor din metal poţi să favorizezi apariţia infecţiilor. Apăsând sub unghie, pielea se poate desprinde, iar bacteriile pot pătrunde cu uşurinţă.

4. Foloseşte întotdeauna o bază înainte de a aplica oja

Astfel unghiile tale vor fi protejate, în special atunci când vrei să foloseşti o ojă de culoare puternică. Prin aplicarea unei baze vei preveni pătarea unghiilor.


5. Protejează-ţi mâinile!

Chiar dacă nu eşti obişnuită să foloseşti mănuşi când faci curăţenie sau speli vasele, trebuie să ştii că acest lucru este foarte important sănătatea unghiilor. De exemplu, apa cu detergent de vase are un efect puternic asupra unghiilor, făcându-le mai vulnerabile.

6. Lasă unghiile să respire

Nu aplica ojă după ojă fără să laşi câteva zile unghiile să mai respire. Dacă aplici o ojă imediat după ce ai şters-o pe cea de dinainte, unghiile tale vor fi foarte uscate şi vor căpăta un aspect foarte urât, îngălbenit.


7. Hidratează unghiile înainte de somn

Uleiurile de migdale, de măsline sau de avocado hidratează foarte bine cuticulele şi unghiile. Foloseşte o picătură de ulei pe care să-l masezi pe unghii şi cuticule până când este complet absorbit. Acest obicei trebuie respectat în fiecare seară ca să ai unghii sănătoase şi rezistente.

8. Taie cu regularitate unghiile

Chiar dacă îţi plac unghiile lungi trebuie să te asiguri că le tai cu regularitate câte puţin, deoarece acest lucru este foarte important pentru sănătatea lor.


9. Alimentaţia ta este importantă pentru sănătatea unghiilor

Asigură-te că incluzi zilnic în dietă surse de proteine (leguminoase, peşte, nuci, carne, lactate). Biotina, vitamina E şi uleiul de peşte sunt de asemenea câteva ingrediente de bază pentru a avea unghii sănătoase şi rezistente. Poţi să iei suplimente sau să consumi alimente care furnizează aceşti nutrienţi importanţi.

10. Mare atenţie la oja pe care o alegi

Ingrediente periculoase precum ftalat dibutil (dibutyl phthalate), formaldehida şi toluenul agresează unghia, favorizând ruperea şi uscarea ei.

11. Nu tăia cuticulele

Ele au un rol protector pentru unghie şi nu trebuie tăiate. Cuticulele sigilează baza unghiei, iar prin îndepărtarea lor vei permite bacteriilor să se infiltreze şi să favorizeze apariţia infecţiilor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro