5 secrete anticelulită din bucătăria ta. Trucuri ieftine
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 24.07.2012

Ca să scapi de celulită ai soluţii simple care sunt mereu la îndemână în bucătăria ta. Zaţul de cafea sau algele marine sunt două ingrediente de bază în tratamentele folosite de saloanele de înfrumuseţare. Află cum să atenuezi celulita cu bani puţini!

Ca să scapi de celulită ai soluţii simple care sunt mereu la îndemână în bucătăria ta. Zaţul de cafea sau algele marine sunt două ingrediente de bază în tratamentele folosite de saloanele de înfrumuseţare. Află cum să atenuezi celulita cu bani puţini!


1. Exfoliere cu cu zaţ de cafea!
Nu arunca niciodată zaţul de cafea, ci păstrează-l pentru seara când te întorci de la serviciu şi să-l foloseşti pentru exfolierea zonelor afectate de celulită. Amestecă-l cu puţină cacao şi ulei de măsline, masează zonele cu celulită, lasă-l să acţioneze 10 minute şi îndepărtează cu apă caldă.




2. Sare de mare şi zeamă de lămâie - pentru exfoliere
Înainte de orice împachetare se face o exfoliere cu sare marină pentru a permite substanţelor active să patrundă mai bine în piele, recomandă Ofelia Măieruţ, terapeut spa la centrul The Spa din cadrul hotelului Hilton, Sibiu. Îţi poţi prepara singură un exfoliant, amestecând sare de mare, ulei de măsline şi zeamă de lămâie.


3. Hidratează pielea cu ulei de măsline sau alt ulei vegetal presat la rece (cocos, migdale)
Amestecă uleiul de măsline presat la rece cu câteva picături din uleiurile esenţiale care sunt recunoscute pentru proprietăţile lor anticelulitice: uleiul esenţial de lemn de cedru, patchouli, rozmarin, ienupăr, lavandă, eucalipt, lămâie. Mai poţi să pui câteva picături de ulei esenţial în apa de baie.



3. Oţetul de mere
Prepară un amestec din 3 părţi de oţet de mere şi o parte ulei de măsline. Aplică această soluţie pe zonele afectate de două ori pe zi. Masajul te va ajuta să reduci aspectul inestetic al celulitei. O altă utilizare a oţetului de mere: toarnă două linguri de oţet în apa din cadă.


4. Împachetare cu alge marine o dată pe săptămână
Poţi să-ţi prepari o mască cu alge marine pe care să o aplici pe zonele problematice. Amestecă pudră de alge marine cu argilă, zeamă de lămâie şi miere de albine. Cu ajutorul unei spatule se aplică masca pe zonele cu probleme, se împachetează cu folie alimentară şi se lasă să acţioneze 25 de minute.



5. Bea ceai verde!
Este bogat în aminoacizi, iod, potasiu, fluor, fosfor, vitaminele C, B1, B2, PP, K, fiind recomandat în curele de slăbire deoarece ajută la eliminarea toxinelor, arderea grăsimilor şi ameliorarea celulitei. Toarnă apă fierbinte peste o linguriţă de frunze de ceai, lasă la infuzat 10 minute şi consumă-l în următoarea oră pentru a nu-şi pierde efectul. Sunt recomandate până la 3-4 ceşti de ceai pe zi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro