Alegerea gelului de duș potrivit sau cum să-ți răsfeți pielea în fiecare zi
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 10.02.2020

Când mergi la magazine ești copleșită de varietatea de geluri de duș de la raft și ajungi să-l cumperi pe cel care se află mai aproape de tine pentru a economisi timp? Alegerea gelului de duș potrivit te va ajuta să ai o piele catifelată, previne infecțiile după ras, precum și firele crescute sub piele. În plus, contează și să ocolești ingredientele nocive care te pun în pericol.

Culorile interesante, ambalajele actractive și modul în care sunt așezate gelurile de duș te pot dezorienta când mergi la cumpărături, dar contează mult să nu te lași păcălită de ambalaj în detrimentul conținutului. Un duș este o experiență relaxantă la finalul unei zile obositoare de la serviciu sau poate fi modul revigorant de a da startul unei dimineți. Alegerea gelului de duș potrivit poate părea un lucru minor, dar să știi că formula ideală te poate revitaliza la nivel fizic și psihologic, stimultând motivația și optimismul.
Dacă după ce ai terminat programul de lucru sau la sfârșitul unui antrenament solicitant de-abia aștepți să intri la duș este cazul să consideri această experiență nu numai ca o modalitate de a elimina mirosul de transpirație, ci și de a combate stresul sau oboseala. Un gel util îți va proteja sănătatea, previne deshidratarea pielii și te menține plină de prospețime tot restul zilei.
Este adevărat că la starea de confuzie contribuie și insistența fiecărui brand că oferă „cel mai bun” gel de duș, dar nu este nevoie să le testezi cumpărându-le și trecând prin dezamăgiri succesive.

 
Iată ce reguli garantează alegerea gelului de duș potrivit:

 
1. Identifică ingrediente naturale care catifelează pielea

Pielea are nevoie de hidratare la fiecare duș. Chiar dacă te confrunți cu o producție de sebum crescută nu trebuie să elimini ingredientele emoliente, ci să optezi pentru variante naturale care nu astupă porii. Alege produse care conțin unt de shea, glicerină, aloe vera, miere sau ulei de nucă de cocos. O metodă foarte simplă pentru a-ți da seama dacă gelul de duș pe care îl folosești îți hidratează pielea eficient este să freci ușor pielea și să observi dacă zona respectivă arată uscată. Formula potrivită îți va lăsa pielea fină și elastică după ce te-ai clătit.

 
2. Nu uita de agenții exfolianți

Este esențial să exfoliezi pielea în timp ce te speli, iar ingredientele exfoliante cu acțiune blândă asigură un tratament de purificare în numai câteva minute. Gelul de duș pe care îl alegi trebuie să conțină ovăz, alge, granule de jojoba, ceai verde, cacao sau extract de lămâiță. Prin intermediul exfolierii vei asigura eliminarea stratului de celule moarte și vei preveni apariția coșurilor pe corp ca urmare a astupării porilor. În același timp vei intensifica și strălucirea pielii.

 
3. Verifică dacă produsul conține ingrediente nocive

Produsele cosmetice folosite în mod uzual conțin adesea foarte multe ingrediente chimice care periclitează sănătatea. Pielea absoarbe până la 60% din ingredientele produselor utilizate, așa că este foarte important să fii atentă ce fel de gel de duș folosești zilnic. Evită formulele care conțin parabeni, Sodium Laureth Sulphate și Sodium Lauryl Sulphate pentru că favorizează iritațiile, infecțiile urinare și creșterea riscului de cancer. Din păcate studiile de specialitate au relevat că 93% dintre produsele cosmetice disponibile în magazine conțin aceste ingrediente, deci prudența este o cerință de bază.

 
4. Optează pentru produse organice

Este posibil să aibă un preț mai ridicat, iar parfumul lor să nu fie la fel de puternic, dar sunt o opțiune mult mai sigură pentru organismul tău pe termen lung. Aceste produse devin din ce în ce mai diversificate, astfel încât nu vei fi nevoită să alegi arome neinteresante, ci poți opta pentru combinațiile de plante care îți reflectă personalitatea și îți dau o stare de bine.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro