Bronz... fara soare sau solar
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 06.04.2013

Daca esti o "fana" a pielii bronzate si nu vrei sa iti asumi riscurile expunerii la soare sau la solar, diversele solutii bronzante si autobronzante iti vin in ajutor. Este simplu si la indemana!

Daca esti o "fana" a pielii bronzate si nu vrei sa iti asumi riscurile expunerii la soare sau la solar, diversele solutii bronzante si autobronzante iti vin in ajutor. Este simplu si la indemana!

Potrivit science.howstuffworks.com, American Academy of Dermatology recomanda produsele autobronzante care folosesc ca substanta activa dihidroxiacetona (DHA). De fapt, majoritatea produselor autobronzante folosesc DHA ca substanta activa.

Pentru ca DHA coloreaza stratul exterior al epidermei, numit stratum corneum, in care se gasesc in special celule moarte, ketatinizate, pielea nu are de suferit in urma utilizarii unor astfel de produse.


Pe de alta parte, bronzarea naturala, la soare, sau cea artificiala, la solar, nu este un proces la fel de simplu si inofensiv. "Bronzul reprezinta prima reactie de aparare a organismului in fata razelor ultraviolete. Pielea produce mai mult pigment, care absoarbe radiatiile solare, constituindu-se intr-o bariera impotriva penetrarii mai adanci a acestora", declara Andra Muscalu, medic dermatolog.

Indiferent de solutia autobronzanta aleasa, pentru a obtine un bronz uniform si rezistent, este necesar sa urmezi doi pasi importanti, potrivit
cbsnews.com.

Bronz fara solar: Exfolierea


Autobronzatele actioneaza prin "colorarea" stratului exterior al pielii. Daca la suprafata acestui strat se afla numeroase celule moarte, produsul va colora aceste celule, care apoi vor fi indepartate foarte usor de apa, haine etc. si bronzul va disparea rapid. Inainte de a aplica autobronzantul, foloseste un gel de dus sau o crema exfolianta care sa indeparteze rezidurile si celulele moarte de pe piele.

Hidratarea


Dupa exfoliere, foloseste o crema sau o lotiune usor hidratanta, nu foarte grasa, pe care sa o masezi bine pe tot corpul. In acest mod, pielea este "pregatita" pentru colorare. Aplica produsul autobronzant numai dupa ce crema hidratanta a fost in totalitate absorbita de piele, dupa aproximativ 10 minute.


Ce produse alegi pentru un bronz fara solar?


Acum ceva vreme, bronzul artificial insemna dungi inestetice si un portocaliu bolnavicios. Afla ca acum nu mai este cazul. Industria cosmetica evolueaza cu viteza gandului, prin urmare, avem in prezent produse autobronzante revolutionare, pe care le poti folosi fara griji. Gama este extrem de variata si cuprinde de la lotiuni care te ajuta sa capeti treptat bronzul pe care il doresti, pana la geluri, spume, spray-uri si servetele autobronzante.

Lotiuni cu autobronzant



Daca iti doresti un bronz discret, pe care sa il capeti treptat, alege lotiunile de corp ce contin o cantitate mica de solutie bronzanta. Astfel de produse sunt potrivite celor care doresc sa isi intretina bronzul sau vor o usoara colorare.

Avantajul este acela ca pielea are un aspect foarte natural, iar efectele sunt vizibile in cateva zile, exact ca si cum ai merge la plaja. Este o alegere buna pentru persoanele cu pielea uscata, fiind mai mult o crema hidratanta cu autobronzant, decat un autobronzant in sine.

Lapte de corp, lotiuni, creme

Cremele si lotiunile sunt printre cele mai utilizate produse autobronzante. Sunt foarte hidratante si usor de aplicat. Un dezavantaj este acela ca dozarea cantitatii optime poate fi o problema, motiv pentru care poti aplica din greseala o cantitate mai mare in unele zone si mai mica in altele, rezultand diferente de nuantare. Fiind adesea formulate si pentru o hidratare intensa, pot fi absorbite mai greu de piele si necesita un timp mai indelungat de asteptare dupa aplicare.

Geluri, spume


Spre deosebire de creme si lotiuni, gelurile si spumele intra foarte usor in piele. Timpul de asteptare dupa aplicare este redus, pentru ca pielea ramane in totalitate uscata, motiv pentru care nici nu sunt foarte hidratante. Tocmai pentru ca sunt atat de usor absorbite de piele, una dintre problemele care pot aparea este sa uiti unde ai folosit gelul/crema si unde nu.

Spray-uri care te vor ajuta sa te bronzezi fara solar

Spray-urile autobronzante sunt utile in special pentru zonele mai greu accesibile, precum partea din spate a pulpelor, bratele sau spatele. Pulverizatorul te ajuta sa distribui produsul uniform si in cantitati reduse. La fel ca si in cazul gelurilor si spumelor, spray-ul este usor absorbit, pielea ramanand uscata la putin timp dupa folosire. Poti intampina probleme cu "mediul inconjurator", si anume risti sa pulverizezi accidental pe lucrurile din jur (mobilier, haine, podea etc).

Servetelele autobronzante

Daca vrei o "sursa" de bronz mereu la indemana, servetelele autobronzante sunt solutia. Sunt usor de folosit pentru ca au o cantitate fixa de autobronzant, fiind sigura in acest mod ca nu aplici mai mult de cat ar fi necesar.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro