Ce uleiuri naturale să folosești pentru părul tău
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 21.06.2017

Brandurile care se axează pe îngrijirea părului scot în evidență ingredientele naturale și eficiența lor în tratarea problemelor podoabei capilare. Este perfect atât timp cât aceste uleiuri de păr funcționează. Iată ce uleiuri naturale sunt recomandate pentru părul tău!

Uleiuri naturale perfecte pentru părul tău

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos este folosit în produsele de machiaj, apă de gură și chiar și pentru îngrijirea părului. Acesta este utilizat pentru a catifela, hidrata, da strălucire, stimula creșterea părului, repara firul de păr. Are o multitudine de beneficii pentru firul de păr, care au fost dovedite de studiile efectuate. O cercetare realizată de Universitatea Princeton în 2001 a ajuns la concluzia că uleiul de cocos are capacitatea de a pătrunde complet în firul de păr, reparând daunele. De asemenea, s-a demonstrat și că uleiul acesta cu un conținut bogat de vitamine contribuie la creșterea rezistenței părului prin reducerea pierderii de proteine.


Uleiul de argan


Acest ingredient a devenit mai popular în ultimii ani în ceea ce privește îngrijirea părului. Uleiul acesta este sănătos și hrănitor și aduce avantaje puternice atunci când este utilizat pe majoritatea tipurilor de piele. Problema este că nu există studii care să ateste faptul că uleiul de argan contribuie de fapt la ameliorarea căderii părului, la creșterea părului sau altor beneficii. Cu toate că acest ulei redă strălucirea părului, nu confunda acest lucru cu o hidratare adevărată. Majoritatea companiilor care includ uleiul de argan în produsele lor adaugă, de asemenea, emolienți sintetici pentru a oferi părului un aspect strălucitor de scurtă durată și catifelare.


Uleiul de ricin

Acest ulei este adesea lăudat ca fiind un agent de îngroșare a părului și stimulent pentru creștere. Dar dacă vrei un remediu pentru firele de păr subțiri, evită uleiul de ricin. Cu toate că există nenumărate mituri pe internet, conform cărora uleiul de ricin îngroașă firul de păr, experții sunt de părere că acest lucru se poate datora faptului că uleiul acesta se lipește de păr. Uleiul de ricin are o textură groasă, așa că poate crea iluzia îngroșării firului de păr.


Uleiul de jojoba

Acest ulei este cel mai apropiat de uleiurile pe care le produce epiderma în mod natural și poate fi o componentă esențială într-o rutină sănătoasă de îngrijire a pielii. Ca și uleiul de argan, uleiul de jojoba redă strălucirea părului. Însă cercetările efectuate au descoperit că nu are capacitatea de a penetra firul de păr, așa că nu poate repara firele de păr.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro