Cum să ai buzele senzuale fără să te injectezi
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 08.05.2013

Buzele pline şi senzuale sunt visul femeilor şi fantezia tuturor bărbaţilor. Dar ce te faci dacă nu te-ai născut cu astfel de buze? Poţi să recurgi la ajutorul chirurgiei estetice sau, dacă îţi e teamă de ace şi de efectele secundare, te poţi folosi de mici trucuri care te vor ajuta să ai nişte buze perfecte.

Buzele pline şi senzuale sunt visul femeilor şi fantezia tuturor bărbaţilor. Dar ce te faci dacă nu te-ai născut cu astfel de buze? Poţi să recurgi la ajutorul chirurgiei estetice sau, dacă îţi e teamă de ace şi de efectele secundare, te poţi folosi de mici trucuri care te vor ajuta să ai nişte buze perfecte. 

Ai nevoie de hidratare

În primul rând, dacă vrei să ai nişte buze sexy trebuie să le hidratezi. Foloseşte zilnic un balsam sau poţi să aplici în fiecare seară, înainte de culcare, miere de albine. Mierea este cunoscută pentru proprietăţile hidratante şi vindecatoare. Astfel, buzele tale vor arăta hidratate şi sănătoase.



Şi nu uita că şi ele, ca şi pielea ta, au nevoie de îndepărtarea celulelor moarte. Foloseşte o periuţă de dinţi mai moale şi un scrub pe care ţi-l poţi prepara din zahăr brun şi ulei de măsline. Amestecă două linguriţe de zahăr şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Pasta obţinută se aplică pe buze şi se masează uşor. După exfoliere, nu uita de hidratare.

Vitamine pentru buze

Un alt ajutor îl poţi primi de la vitamine. Aplică de cel puţin două ori pe zi un tratament pentru buze care conţine ingrediente ce stimulează producţia de colagen. Vitaminele A, C şi E sunt esenţiale pentru buzele tale, dar şi acidul hialuronic, care este un puternic hidratant ce oferă buzelor volum din interior.


Glossuri care dau volum


Dacă vrei volum pentru buzele tale poți folosi glossurile speciale. Acestea au ingrediente precum piperul, scorţişoara sau mentă care stimulează circulația și "irită" pielea buzelor, oferindu-le volum. Şi chiar dacă oferă o senzaţie de usturime, nu sunt periculoase.

Volum cu ajutorul luminii

Un alt truc (folosit și de make-up artiști) este să-ţi aplici, înainte de ruj, în centru buzei superioare, pe arcul lui cupidon, un iluminator. Dacă îţi accentuezi acel punct cu iluminatorul vei crea volum pentru buza superioară. Un ultim pas, după aplicarea rujului, este glossul. În centrul buzei inferioare, un glos deschis la culoare îţi va mari buza. De asemenea, poţi pune prin tapotare, tot pe centrul buzei, puţin fard auriu. Particulele de lumină conţinute de gloss şi de fardul auriu îţi vor mări buzele.

De asemenea, este foarte important să îţi alegi cu grijă culoarea rujului dacă vrei să dai volum buzelor tale. Renunţă la culorile închise, care nu fac altceva decât să-ţi subţieze buzele şi să la îmbătrânească. Poţi crea impresia unor buze mai mari dacă alegi culori deschise ale rujului, cum ar fi tonurile de roz, piersică sau bej. Şi glosurile sunt foarte potrivite, însă să fie unele colorate şi nu incolore.

Contur semipermanent

Dacă produsele cosmetice nu sunt suficiente pentru tine, dar nu vrei să-ţi injectezi acid hialuronic sau botox în buze, ce ai zice de un contur semipermanent? Poţi apela la serviciile unui salon de înfrumuseţare. Rezultatele se văd imediat, dar sunt ireversibile pentru aproximativ cinci ani. De aceea, mare grijă la ce salon apelezi.


 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro