Frumuseţe. Cum să ai picioare perfecte în această primăvară. 5 reguli

Ingrijirea corpului / 31.03.2015

Pregăteşte-te să arăţi excelent în fuste, rochii şi pantaloni scurţi. Descoperă trucurile care te vor ajuta să-ţi tonifici musculatura, să scapi de celulită şi să ai o piele perfectă!

Exerciţiile potrivite

Primul şi cel mai important pas pentru a avea picioare perfect sculptate este să faci exerciţii. Dar nu orice fel de exerciţii. Cele mai multe femei aleg exerciţii pe care le fac bărbaţii, care au ca efect îngroşarea picioarelor, declară pentru lifestylemirror.com antrenorul de fitness Rich Barretta. Este vorba despre genuflexiuni, exerciţii pentru picioare executate la presă sau bicicletă. În schimb, optează pentru jogging, pilates şi yoga, care îţi modelează picioarele fără să le îngroaşe. Cea mai bună activitate fizică pentru picioare perfecte şi fund tonifiat este mersul pe role, potrivit aceluiaşi specialist. Câţiva kilometri de mers pe role, de trei ori pe săptămână, îţi vor sculpta atât picioarele, cât şi posteriorul.

Dieta obligatorie

Oricât de perseverentă ai fi când vine vorba de mişcare şi exerciţii, rezultatele se vor lăsa mult şi bine aşteptate dacă nu urmezi un regim alimentar adecvat. Elimină din alimentaţia ta alimentele prăjite, cele procesate (precum mezelurile, dulciurile şi produsele de patiserie), evită consumul de alcool şi băuturi carbogazoase cu zahăr.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro