Frumusetea mainilor tale
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / De Flavia Ciorba, 16.10.2001

Semnarea unui act, strangerea de mana sau invitatia la masa reprezinta situatii in care cele mai multe femei arunca priviri atente manichiurii lor. Nu sta cu mainile in san din cauza unei unghii rupte sau a ojei de culoare nepotrivita! Acasa sau la saloanele specializate iti stau la dispozitie solutiile pentru o manichiura stralucitoare.

Unghii exfoliate
La salonul Perfect Nails am aflat de la Rodica Pauna, manichiurista, ca in momentul in care unghiile se exfoliaza, este indicat sa faci un tratament cu un ulei special, aplicat timp de 10 minute, si cu o solutie protectoare de lac si calciu (produse Peggy Sage). Cauzele exfolierii pot fi lipsa de calciu, deshidratarea dar si folosirea incorecta a produselor cosmetice sau a celor de proasta calitate. Pentru a inlatura aceste cauze, iata ca trebuie sa faci:

- cand nu te poti eschiva de la spalatul vaselor, este foarte important sa porti o pereche de manusi protectoare;
- foloseste dizolvant fara acetona, cu vitaminele A si E, pentru stergerea ojei de pe unghii. Este indicata si o formula care contine ingrediente hidratante ca aloe vera dar evita, totusi, sa o folosesti mai des de o data pe saptamana. Dupa ce indepartezi oja, spala si usca mainile, iar apoi maseaza-le cu ulei de jojoba sau avocado. Inainte de culcare, intinde o crema emolienta pe palme si unghii (Lotiune pentru maini si unghii, The Body Shop, 175.000 lei, 75 ml);

- daca timpul si banii iti permit, viziteaza o data pe saptamana un salon unde mainile tale sa primeasca ingrijiri speciale, ocazie cu care manichiurista va constata forma in care se afla unghiile si le va da o forma potrivita. Tratamentul cu parafina iti va face pielea de pe maini mai catifelata, datorita efectului de hidratare si regenerare.

Tratamentul de acasa
Iata ce poti face acasa, fara ajutorul unui specialist. Daca unghiile sunt degradate, tine-le inmuiate timp de 10 minute in ulei de masline caldut. Nu indeparta cuticulele prin taiere decat daca este absolut necesar (Solutie pentru inmuiat cuticulele, The Body Shop, 150.000 lei/10 ml). Pentru a evita craparea unghiilor, pileste-le intr-un singur sens si nu folosi pentru aceasta operatie pile din metal (Pila pentru unghii stralucitoare, The Body Shop, 78.000 lei). Daca unghiile sunt netede, fara asperitati, pentru "machiajul lor", poti alege un lac colorat. In caz contrar, multumeste-te cu o oja incolora, pe care o vei aplica pe unghia curata si bine uscata, in doua straturi. Aplica al doilea strat dupa ce primul s-a uscat foarte bine.


Eliminarea cuticulelor
Indepartarea cuticulelor cu ajutorul forfecutei trebuie evitata. Exista un ulei special, care aplicat timp de 3 luni, duce la indepartarea permanenta a pielitelor. Cuticulele nu se taie decat pe lateral, iar la baza unghiei pielita se impinge cu un betisor din lemn de portocal.

Unghia rupta
Ce mai poti face cand ti se rupe o unghie? Cel mai simplu este sa mergi la salon, unde manichiurista va reusi sa ti-o "repare", aplicand matase naturala, taiata in forma unghiei, lipita pe fata acesteia cu ajutorul unui adeziv special. E nevoie si de un lac protector.


Culorile toamnei
Se poarta bej, purpuriu, ciocolatiu, visiniu, iar forma in care "se modeleaza" unghiile este aceea patrata, cu colturile usor rotunjite. Daca te pregatesti pentru ocazii speciale, poti opta pentru pictarea unghiilor, in modele florale sau cu desene pe colturi, de exemplu. Se poarta si cercelusii prinsi in coltul unghiei dar, atentie! Unghia poate sa crape sau sa se exfolieze. De aceea, este de preferat ca cercelusul sa fie atasat doar pe unghiile false.

Unghiile false
Lungi, stralucitoare si foarte fine, pot fi de doua feluri: simple sau cu protectie de gel, portelan sau matase naturala. Daca alegi sa iti pui unghii simple, acestea au sansa de a rezista timp de trei saptamani, in timp ce acelea cu protectie isi pastreaza forma si culoarea aproape trei luni. Partea buna este ca unghiile naturale cresc sanatos sub cele false. Nici aplicarea si nici inlaturarea lor nu trebuie incercate acasa, deoarece ai toate sansele sa le "montezi" nepotrivit. Dizolvarea unghiilor se face intr-o solutie speciala care le transforma intr-o substanta gelatinoasa.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro