Hidroterapie, la tine acasă
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 17.08.2012

Băile pot avea adevărate efecte terapeutice, dacă vei combina principiile hidroterapiei cu cele ale aromoterapiei. Tot ce trebuie să faci este să te înarmezi cu uleiuri esenţiale din plante şi să ţii cont de câteva principii de bază ale hidroterapiei.

Băile pot avea adevărate efecte terapeutice, dacă vei combina principiile hidroterapiei cu cele ale aromoterapiei. Tot ce trebuie să faci este să te înarmezi cu uleiuri esenţiale din plante şi să ţii cont de câteva principii de bază ale hidroterapiei.
 
Dacă în centrele specializate hidroterapia este folosită pentru tratarea unei game variate de afecţiuni, acasă te poţi axa pe tratarea durerilor musculare, celulitei, oboselii accentuate, stresului, depresiei şi insomniei.
 

Băi cu uleiuri esenţiale pentru tratarea insomniei

 
În prezent, dormim cu 20% mai puţin decât o făceam în urmă cu 100 de ani, în timp ce o persoană din trei suferă de insomnie la un moment dat în viaţă.
 

Potrivit statisticilor internaţionale, femeile sunt de două ori mai expuse riscului de a dezvolta insomnie, în comparaţie cu bărbaţii. Insomnia nu ocoleşte nici copiii, astfel că, în America, aproximativ două milioane de copii suferă de dereglări ale somnului, inclusiv insomnie.
 
Datele statistice arată că 35 % dintre insomniaci au un trecut de insomnie în familie. De asemenea, se pare că există o legătură între instalarea depresiei şi apariţia insomniei, astfel că 90% dintre persoanele care suferă de depresie experimentează şi simptome specifice insomniei.  

 
Floarea Pasiunii sau Passiflora
 
Această plantă are un benefic efect sedativ, numai câteva picături de ulei esenţial de passiflora adăugate în apa de baie ajutându-te să te relaxezi.
 
"Passiflora acţionează ca sedativ în stările de agitaţie nervoasă, în insomnie, în tulburările gastro-intestinale de natură nervoasă, în special la copii. Activitatea sedativă se datorează în special fitocomplexului flavonidic care acţionează cu alte substanţe active din această plantă"
, declară dr. Cristina Bogdan, medic naturopat.
 
Valeriana
 
Principalele substanţe active existente în extractul de valeriană sunt uleiul volatil, acidul izovalerianic şi acidul valerianic. Preparatele din rizom (ceai, tinctură, extract uscat), administrate extern, prin intermediul băilor, sunt indicate în stările de agitaţie, tulburări ale somnului şi aritmii cardiace de natură nervoasă.
 
Poţi folosi uleiul esenţial de valeriana, dar şi infuziile de plantă pe care să le adaugi în cadă.

 

Duşurile alternante - tratament împotriva celulitei

 
Duşurile alternante, cu apă rece/ apă caldă sunt extrem de benefice în stimularea circulaţiei sanguine. Circulaţia adecvată ajută la oxigenarea ţesuturilor şi la eliminarea toxinelor, principalii "responsabili" pentru apariţia celulitei.
 
Când îţi faci duş, insistă cu jetul de apă asupra zonelor cu probleme - coapse, şolduri, pulpe, fese - alternând câteva secunde de apă caldă, cu alte câteva secunde de apă rece (sau călâie, dacă nu suporţi apa prea rece).

Compresele calde relaxează musculatura

   
Hidroterapia pusă în practică acasă nu înseamnă numai băi, dar şi folosirea apei în alte scopuri terapeutice. Şi aplicarea compreselor este considerată hidroterapie, o tehnică extrem de simplă, care probabil că a fost folosită cu mult înainte de apariţia civilizaţiei.
   
Unele dureri articulare sau musculare se ameliorează cu ajutorul compreselor calde deoarece căldura dilată vasele sanguine, stimulează circulaţia şi ajută la transportul oxigenului şi substanţelor nutritive către muşchi.
 
De asemenea, compresele reci pot reduce semnificativ umflăturile, vasele dilatate, dar şi senzaţia de picioare obosite.  
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro