Ia apa la bord
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / De Mirela Gruia
©Romanian Publishing Group, 18.09.2001

Trei cafele, o ceasca de supa si 2-3 pahare de suc. Asta-i tot ce ai baut azi? Corpul tau trebuie sa fie tare deshidratat! Proba: prinde usor cu doua degete pielea din coltul ochiului, sub spranceana. Da-i drumul dupa doua secunde. Pielea ramane sifonata mai mult de o secunda? E de rau!

Demachiere hidratanta
Incepe cu inceputul, respectiv cu partea de curatire, demachiere. Variante:
- amesteca un pahar cu apa minerala cu doua linguri de lapte dulce;
- macereaza 50 g de radacina de nalba maruntita intr-un litru de apa distilata, timp de o zi;

- prepara un suc de castraveti (ii treci prin masina de tocat sau prin strocatorul de fructe).

Pentru curatirea mai profunda a tenului prepara-ti un gomaj ca la mama acasa: da pe razatoare coaja de la o portocala, adauga 2 linguri de tarate de grau, 2 linguri de alune date prin masina de tocat sau pisate bine, 2-4 linguri de ulei de migdale sau de germeni de grau. Cu amestecul obtinut iti tapetezi bine fata. Dupa zece minute acopera fata mascata cu felii subtiri de castravete si mai suporta tratamentul inca zece minute. Inainte de a clati cu apa calduta indeparteaza feliile de castravete si maseaza tenul cu miscari circulare. Baile de aburi sunt si ele niste excelente hidratante. Cea mai eficienta este baia de aburi de lapte, care si regenereaza. Pune la fiert o cana cu lapte proaspat si abureste-te.


Fructe si legume apoase
Cel mai "dotat" este pepenele, in ambele variante de culoare - verde sau galben. El contine 95% apa.
Pe locul secund se situeaza un pluton de fructe si legume cu mici variatiuni de procent: coacazele - 93%, portocalele - 90%, merele - 90-93%, grapefruit - 89%, rosiile - 90%, sparanghelul - 90%. Podiumul este completat de ananas - 85%, caise - 85%, pere - 83%, struguri - 72%, banane - 70%.
Orice cantitate, succesiune sau mod de servire (numai proaspete sa fie!) sunt permise.


Baie hidratanta pentru corp
Dupa atatea zile de plaja chiar ai nevoie de asa ceva. Umple cada pe jumatate cu apa la 30-34 grade C, adauga 250 ml de glicerina si sucul de la doua lamai. Este un remediu ideal, se aplica saptamanal, mai ales - cum spuneam - dupa mult timp de expunere la soare sau la solar.

Hidratare din interior
Cel mai la indemana procedeu de hidratare este consumul de lichide cu potential mare de potolire a setei. Incearca urmatoarele "retete": Apa - asa cum o stii, inodora si incolora - conduce detasat in topul lichidelor hidratante. Forma sub care se prezinta nu este importanta. Poate sa fie minerala sau plata, important e sa bei cam 2 litri pe zi.

Suc de portocale + suc de grapefruit - e delicios de gustos, racoritor, tonic, vitaminizant, subtiaza sangele si, mai ales, e hidratant. Infuzie de mere + menta - se prepara din doua frunze de menta si trei mere curatate si taiate in cubulete. Rastoarna-le intr-un litru de apa clocotita si lasa-le sa fiarba vreo 2-3 minute. Se lasa la racit si se serveste simplu sau cu o felie de lamaie, cuburi de gheata si zahar.

Tonifiere
Este o etapa pentru care tenul infierbantat si insetat iti va multumi cu siguranta. Racoreste-l cu niste lotiuni 100% naturale:
- stoarce o portocala si aplica pe fata sucul obtinut (pentru mai multa eficienta pune vreo 2-3 straturi). Lasa-l sa se usuce, apoi indeparteaza-l cu apa minerala;
- prepara un decoct de nalba: 50 g de radacina de nalba se fierb in jumatate de litru de apa distilata timp de 20 de minute. Pune pe fata comprese inmuiate in decoct;
- lasa la macerat timp de maxim trei zile 6-7 felii de castravete (curatate de coaja) intr-un pahar mare de lapte proaspat. In tot acest timp amestecul va sta la frigider intr-o sticluta inchisa;
- plimba pe fata miezul de la o jumatate de piersica zdrobita. Dupa ce se usuca depunerea de pe ten, clateste cu apa minerala sau cu infuzie de musetel.

Masti hidratante
Sigur, nu poti sa sari peste etapele de curatire si tonifiere, dar cireasa de pe tort o reprezinta mastile, care au mai mult timp sa actioneze (se tin pe fata 20 de minute). Profita de materia prima pe care ti-o pune la dispozitie natura:
- masca de castraveti - amesteca un castravete ras cu putin ulei de germeni de porumb sau grau si cu branza proaspata de vaci pana capata consistenta unei paste spumoase;
- masca de piersici si caise - le zdrobesti si le amesteci cu putin suc de portocale;
- masca de pepene galben - paseaza-l constiincios (trebuie sa fie foarte bine copt) si amesteca-l cu suc de mandarine sau de portocale;
- masca de banane - mixeaza miezul de la o jumatate de banana bine coapta, 30 ml de suc de portocale si o lingura de smantana.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro