Produsele Gerovital Sun, pentru un bronz sănătos, strălucitor și atrăgător
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 05.07.2013

Suntem în plin sezon estival, iar razele soarelui ne tentează să ne petrecem vacanța pe malul mării. Fie ca este vorba despre escapade repetate la sfârșit de săptămână sau de vacanțe plănuite din timp, primul lucru de care trebuie să ne îngrijim este protejarea pielii de razele generoase ale soarelui.

Pielea este, în orice moment, granița dintre corp și factorii externi, iar confortul său este esențial pentru starea noastră de bine. Astfel, cu toate că valurile mării și nisipul cald ne pot distrage atenția pe moment de la efectul radiațiilor solare, trebuie să ne protejăm pielea și să îi asigurăm îngrijirea potrivită. În timpul verii, când temperaturile pot deveni copleșitoare, produsele de protecție solară devin aliatul cel mai de încredere al pielii. Așadar, înainte de a ne expune la soare și a ne bucura de zilele relaxante la plajă, aplicarea acestor produse ne ajută să evităm neplăcerile și să ne bucurăm pe deplin de vară.

Gama Gerovital Sun de la Farmec are la bază o formulă hipoalergenică și fără parabeni, îmbogățită cu ulei de rodie, vitamina E și o serie de substanțe nutritive care asigură o protecție eficientă a pielii. Vedeta gamei, extractul organic de rodie este un cocktail de substanțe nutritive și antioxidanți,  care previn îmbătrânirea prematură a pielii, accelerând regenerarea epidermei și conferind pielii suplețe și elasticitate. 

De ce avem nevoie de SPF?

Factorii de protecție solară sau coeficienții SPF înscriși pe produsele care blochează radiațiile ne indică timpul necesar aparitiei arsurii pe piele corelat cu valoarea expunerii (timpul expunerii, intensitatea radiatiiilor). Fiecare tip de piele are nevoie de un anumit tip de protecție pe durata expunerii la soare. Astfel, dacă pielea închisă la culoare dobândește cu ușurință un bronz strălucitor cu un produs cu SPF mai scăzut, pielea sensibilă sau cea a bebelușilor au nevoie de un factor de protecție cât mai ridicat. Însă, indiferent de tipul de piele, este important să aplicăm produsul o dată la 2 ore pentru a ne asigura o protecție continuă.

Tipul de piele și produsele de protecție pe măsură 

Pielea închisă la culoare sau pielea deja bronzată
Emulsia de plajă SPF 10 se absoarbe ușor în piele, fără a lăsa un aspect gras. Produsul previne îmbătrânirea prematură a pielii și apariția arsurilor solare pentru ca orele de plajă să fie o adevărată plăcere.
Emulsia de plajă SPF 15 are o textură ușoară și asigură hidratarea și regenerarea pielii. În plus, produsul protejează împotriva efectelor negative ale radiaţiilor UVA/UVB, iar pielea se simte în largul ei chiar și sub soarele arzător. 
Loțiunea de plajă SPF 20 are o textură transparentă și previne apariția arsurilor solare, dezhidratarea excesivă și apariția petelor pigmentare.
 
 

Pielea deschisă la culoare
Emulsia de plajă SPF 30 a fost creată pentru persoanele cu o piele naturală deschisă la culoare, care se înroșește ușor la soare și are nevoie de o protecție intensivă. Emulsiile au acțiune regenerantă și hidratantă și previn îmbătrânirea prematură a pielii.

Pielea sensibilă și pielea copiilor
Aplicată în mod repetat și cu generozitate înainte și pe durata expunerii la soare, Crema de protecție solară SPF 30 înlătură pericolul alergiilor solare și asigură protecția de care pielea sensibilă are nevoie.
Crema anti-îmbătrânire pentru față SPF 50 este ideală pentru persoanele cu intoleranță solară accentuată. Cu ajutorul său nu va mai fi nevoie să ne ascundem fața de soare, exceptând, bineînteles, orele de vârf, în care se recomandă evitarea expunerii la soare. 
Ideală pentru copii și bebeluși de peste 6 luni, Crema bebe SPF 50 îmbogățită cu ulei organic de rodie, ulei de măsline și vitamina E, îi protejează pe cei mici de temperaturile ridicate și radiațiile nocive.
Știm cu toții: o dată ajunși pe plajă, preocupările celor mici sunt mai degrabă joaca în nisip și râsetele printre valurile mării. Cu toate că ei nu sunt conștienți de pericolele radiațiilor, noi trebuie să ne asigurăm că sunt protejați adecvat și că se pot bucura în voie de vacanțe. Emulsia protectoare pentru copii SPF 50 ne dă o mână de ajutor în acest sens: produsul conține filtre minerale eficiente, iar formula hipoalergenică hidratează pielea celor mici.

Bronz de revistă pe timp de vară

Adevărul este că noi, fetele, abia așteptăm să vină vara și să asortăm ținutele în culori vii sau de un alb imaculat cu pielea ciocolatie și atrăgătoare. Iar pentru a obține un bronz uniform și auriu, ne este la îndemână un mic artificiu: uleiul bronzant.  Aplicate pe pielea deja bronzată, Uleiurile bronzante Gerovital Sun ne ajută să obținem un bronz intens care durează și ne pune în valoare calitățile. Uleiul organic de rodie şi uleiul de măsline din compoziţia produselor calmează pielea, menținându-i totodată elasticitatea.
 

Protejarea pielii pe durata expunerii la soare este esențială. Însă, la fel de importantă este și îngrijirea ulterioară a pielii. Laptele reparator după plajă diminuează efectele dăunătoare ale temperaturilor ridicate și ajută la menținerea unui bronz frumos pentru mai multă vreme. Ingrediente precum extractul organic de rodie, vitamina E, uleiul de măsline, pantenolul, beta-carotenul, untul de cacao şi ceara de albine asigură pielii complexul de substanțe care o ajută să își recapete pe deplin confortul.
 
 

O alternativă pentru bronzul intens și auriu este Emulsia autobronzantă cu extracte nutritive, betacaroten și vitamina E, care hidratează pielea pe durata întregii zile.

Arsuri solare! Ce e de făcut?

Se întâmplă uneori ca bucuria momentului și încântarea care ne cuprinde la plajă să ne deturneze planurile de a ne proteja de radiații. Câteva minute pot fi de ajuns pentru ca pielea să se simtă agresată și să sufere de roșeață și usturimi. Cu alte cuvinte, ne-am ales cu arsuri solare, iar acestea pot însemna chiar și zile întregi compromise – exact zilele noastre de vacanță. Într-o asemenea situație, este necesară o intervenție rapidă și eficientă! Loțiunea pentru calmarea arsurilor speciale calmează pielea, răcorind pielea și atenuând senzația de usturime.  În plus, pielea este rehidratată și regenerată, iar noi ne putem recupera vacanța.
 

Gata de plajă? Înainte de toate, asigură-te că...

...ai aplicat produsul de protecție cu 15-20 de minute înainte de baia de soare. Și, pentru o piele fericită, repetă operațiunea cel puțin o dată la 2 ore. 
...în intervalul 11.00 – 16.00 eviți contactul direct cu soarele. La orele de vârf, radiațiile ultraviolete sunt și mai puternice și cu atât mai greu de oprit.
...te hidratezi suficient consumând zilnic cel puțin 2L de lichide. De asemenea, nu ocoli fructele și legumele, o sursă inegalabilă de vitamine și substanțe hrănitoare.
...ai în geanta de plajă accesorii care te protejează de razele exuberante – pălărie, ochelari de soare, pareo. 

Prețuri recomandate pentru produsele din Gama Gerovital Sun

Cremă ultraprotectoare  SPF 50 - preț recomandat de 29,38 lei
Cremă bebe SPF 50 – preț recomandat de 29,38 lei
Emulsie protectoare SPF 30 pentru copii - preț recomandat de 29,38 lei
Cremă anti-îmbătrânire SPF 50 pentru față - preț recomandat de 22,99 lei
Ulei bronzant regenerant SPF 10 – preț recomandat de 20,44 lei
Ulei bronzant protector SFP 6 - preț recomandat de 18,52 lei
Ulei bronzant pentru plajă - preț recomandat de 12,77 lei
Loțiune de plajă SPF 20 – preț recomandat de 22,99 lei
Emulsie pentru plajă SPF 30 - preț recomandat de 29,38 lei
Emulsie pentru plajă SPF 20 – preț recomandat de 22,99 lei
Emulsie pentru plajă SPF 15  - preț recomandat de 22,99 lei
Loțiune calmare arsuri solare - preț recomandat de 14,69 lei
Lapte reparator după plajă - preț recomandat de 14,69 lei
Emulsie autobronzantă - preț recomandat de 20,44 lei

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro