Tot ce trebuie să știi despre peelingul pentru picioare
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 29.03.2021

Folosit corect, peelingul pentru tălpi și călcâie are un efect uimitor asupra picioarelor: îndepărtează acumularea de celule moarte și îți lasă pielea perfect netedă.

Cele mai multe produse de peeling pentru picioare conțin substanțe cu un puternic efect exfoliant. Acestea au rolul de a dizolva celulele moarte și a lăsa pielea perfect netedă. Însă eficiența lor nu se observă peste noapte. Pentru ca pielea moartă să fie eliminată complet, este nevoie de timp și răbdare. 

Cum funcționează peelingul pentru picioare?


Exfolianții chimici precum acidul glicolic sau acidul salicilic acționează la fel ca în cazul aplicării pe ten, însă concentrația este mult mai mare, iar efectul mult mai puternic. Serumurile din soluțiile pentru peelingul picioarelor penetrează treptat pielea și dizolvă celulele moarte, în timp ce substanțe precum vitamina E sau uleiurile naturale au un efect hidratant. Astfel pielea moartă este îndepărtată, dar fără să provoace deshidratarea celulelor noi.


Citește și: 30 de idei pentru o pedichiură perfectă

Cum funcționează șosetele exfoliante pentru picioare?


Pentru a face procesul de peeling al picioarelor mult mai eficient și ușor de folosit, produsele de peeling pentru picioare sunt disponibile de obicei sub forma unor șosete. Acestea sunt realizate din folie de plastic și au rolul de menține serumurile exfoliante pe suprafața pielii. Tot ce trebuie să faci este să-ți pui șosetele în picioare și să le lași să acționeze timp de aproximativ o oră sau în funcție de recomandările de pe ambalaj. Respectă întotdeauna indicațiile producătorului, însă în cele mai multe cazuri peelingurile pentru picioare se folosesc după ce ți-ai înmuiat picioarele în apă caldă timp de câteva minute. În acest fel este îmbunătățită absorbția substanțelor active cu efect de exfoliere chimică.

În cât timp acționează peelingul pentru picioare?


Una dintre principalele concepții greșite în privința peelingului pentru picioare este aceea că acționează imediat și că pielea ta va fi perfect netedă și fină în primele minute după folosire. Însă peelingul chimic are un efect întârziat. Imediat ce îți vei da jos șosetele pentru peeling, vei avea senzația că nu au avut niciun efect. Motivul este acela că durează între o săptămână și zece zile pentru ca procesul de curățare a pielii să apară. După această perioadă vei vedea bucăți de piele moartă care se vor curăța de pe picioare, în special de pe tălpi, călcâie și în general zonele cu piele foarte uscată. 

Cât durează efectul peelingului?


Este important de reținut că pielea moartă se acumulează permanent, proces care este influențat de modul în care îți îngrijești picioarele. Pentru a menține sub control acumularea celulelor moarte care duc la apariția pielii uscate și crăpate la nivelul tălpilor, ar trebui să apelezi la un peeling chimic pentru picioare la fiecare trei luni. Folosirea unei pile sau a unei pietre ponce pentru exfolierea tălpilor la fiecare duș ajută la menținerea pielii fine între două sesiuni de peeling. 


Când ar trebui să-ți faci un tratament de peeling pentru picioare?


Pentru că rezultatele unui peeling pentru picioare nu se observă imediat și pentru că pielea se va descuama puternic timp de până la zece zile după folosire, este esențial să alegi perioada corectă pentru aplicarea unui peeling. Nu este indicat să-l folosești cu câteva zile înaintea unui eveniment important la care vei purta sandale sau înainte de a merge la piscină sau plajă. Picioarele tale vor avea un aspect neplăcut din cauza pielii care se exfoliază vizibil. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro