Ce spune machiajul despre tine?
Frumuseţe · Machiaj / 04.02.2004

Make-up artistii au hotarat ca nu este obligatoriu sa ne fardam la culoarea tinutei, ci in functie de atuurile personale. Totusi, este foarte vehiculata afirmatia conform careia ne machiem in functie de dispozitie sau, din contra, ne putem "pacali" starea de spirit folosind anumite nuante de farduri.

Afla care sunt aceste proprietati magice ale culorii, si cum le poti folosi in avantajul tau!



Fardul albastru confera o stare de serenitate si relaxare, poate si pentru ca ne aminteste de mare, de cer...
Albastrul in nuante deschise sau chiar electrice dau privitorului senzatia de prospetime si in varianta pastelata, dau impresia unei "aure angelice".

Argintiul este culoarea glaciala ce completeaza imaginea unei dive inaccesibile, dar care daca este folosita numai la conturul ochilor, da o intensa nota de luminozitate. Toate griurile metalice mai deschise sau mai inchise ce deriva din argintiu sunt potrivite unei aluri seducatoare, iar privitorul va fi naucit cu siguranta de stralucirea machiajului.




Auriul este nuanta regala de fard ce se asorteaza cel mai bine cu pielea bronzata si care se recomanda tuturor culorilor de iris. Mandra purtatoare a acestui fard trebuie sa fie constienta ca inspira pofta de viata, senzualitate, dar si distinctie. Auriul ne aminteste de pretiosul metal din care-i deriva numele, dar si de soare.

Maroul pentru fardul de pleoape este o culoare relativ neutra, deoarele pleoapele sunt (macar putin) maronii oricum... Paleta marourilor este nesfarsita, pornind de la caffe au lait pana la caramel, la fel si gama de combinatii. Aceasta culoare in varianta deschisa inspira naturalete si este foarte folosita pentru machiajul "nude" iar nuantele inchise pot fi folosite si pentru un machiaj dramatic.




Violetul si familia lui (liliachiul, indigoul, etc.) inspira o incarcatura energetica puternica si pasiune si poate de aceea este considerata o culoare relativ... decadenta. Liliachiul se foloseste totusi si in machiajul romantic (denota si o stare de melancolie), iar nuantele mai puternice de indigo inspira o personalitate exuberanta si extrovertita.

"Viata in roz" nu este atat de placuta intotdeauna deoarece este o nuanta rece. De aceea culoarea este considerata oarecum "specifica" verii, pentru ca iarna nuantele de siclam, roz perlat sau fuchsia pot parea agasante, insa vara, ele instiga la buna dispozitie.
Rozul este considerat si cea mai romantica nuanta de fard, dar se recomanda si pentru o stare visatoare si copilaroasa.



Verdele este cea mai linistitoare culoare si este asociat cu natura si linistea. Un fard de culoarea ierbii ii va aminti inconstient privitorului de plante, primavara si chiar fertilitate, iar tu te vei simti plina de energie si tonus. Verdele este si simboul sperantei, al optimismului.

Fie ca iti fardezi ochii cu un purpuriu burgundy, iti dai culoare "bujorilor", sau ca folosesti cel mai vechi truc de frumusete al femeilor, rujul rosu, aceasta culoare fierbinte va atrage intotdeauna multe priviri si va incita la maxim. Este un fapt stiintific - "culoarea iubirii" stimuleaza circulatia cardio-vasculara, iar atuurile accentuate cu rosu dau senzatia ca sunt mai aproape decat in realitate. Daca esti amatoare de "senzatii tari", rosul nu te va dezamagi niciodata!



Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro