Tendintele in machiaj pentru toamna/iarna
Frumuseţe · Machiaj / De Alexandru Abagiu, makeup artist Maybelline, 20.08.2003

Iata ca toamna calendaristica se apropie cu pasi repezi in ciuda caniculei, iar noi trebuie sa invatam cum sa o imbratisam cu zambetul pe buze; adica frumoase, radioase si la moda. Eva iti dezvaluie ultimile tendinte in machiaj pentru sezonul toamna/iarna, pentru ca tu sa te pregatesti din timp.

Machiajul de moda ocupa un sector cu totul special in domeniul frumusetii si asta poate pentru ca jocul nu mai are reguli stricte ce trebuie respectate intr-o maniera scolastica iar imaginatia poate functiona la capacitatea sa maxima. Poate nu chiar maxima pentru ca a lucra in domeniul modei este de fapt o foarte stransa munca de echipa in care in egala masura stilistul, fotograful, hairstylistul si makeup artistul lucreaza impreuna, regland si cele mai fine detalii pentru a se ajunge la acele imagini perfecte care adesea ne lasa fara replica in revitele de specialitate...


Si asa iau nastere tendintele, aceste compilatii de idei originale pe care stilistii le preiau de la designeri si care, atunci cand sunt reusite revolutioneaza total lumea modei. Aceeasi regula functioneaza perfect si pentru rubricile de frumusete, unde va sunt prezentate atat viziunile designerilor asupra prototipului lor de femeie ideala pentru sezonul in cauza cat si tendintele asa cum sunt ele vazute de "creatorii de culoare", acei makeup artisti celebrii care isi ofera serviciile marilor companii producatoare de produse cosmetice in scopul inovarii de noi texturi si culori de la un sezon la altul pentru a va invada din ce in ce mai mult posetele si portfardurile.


Pentru sezonul toamna-iarna 2003-2004 designerii au fost mai mult decat generosi la capitolul look si de aceea pot spune fara sa gresesc ca in aceasta iarna vom asista la o veritabila explozie de culoare, fie ca este vorba de moda sau de machiaj in special... Este o gluma, bineinteles, insa in ceea ce ma priveste, machiajul este mult mai precis si mai colorat decat in alte sezoane. Tehnica este repusa in drepturi iar machiajul devine deja un accesoriu al tinutei.

De unde in anii trecuti ne limitam la culori calde, terne, foarte cuminti atat pentru machiajul ochilor cat si cel al buzelor, acum ochii vor capata contur exact in tonurile pe care le lasam in urma odata cu trecerea catre iarna. Astfel, verdele electric al gazonului, roz, bleu-ciel, magenta, galbenul aproape fluorescent al florii soarelui, sunt culorile care nu trebuie sa lipseasca din trusa voastra de machiaj in acesta iarna. Toate aceste culori contureaza pleoapele adesea cu linii precise. Se reinventeaza practic machiajele clasice de tipul banana inchisa sau deschisa (accentuarea pliului pleoapei) sub noi valente cromatice opuse celor naturale dictate de contrastul umbra- intuneric.


Eye-liner-ul de culoare neagra revine si el in moda devenind practic produsul vedeta al sezonului. Acesta se foloseste la baza genelor in linii groase si foarte precise, alungite in afara conturului natural al ochiului pe linie orizontala. De asemenea acesta poate fi folosit pentru un contrast mai puternic, direct aplicat pe o forma curbata care sa urmareasca natural linia pliului pleoapei. Se va degrada usor cu un fard compact ajutindu-va de o pensula subtire, urcind catre arcada sprancenei si pierzind usor culoarea in amestec cu celelalte farduri de pe pleoapa.


Sprancenele joaca de asemenea un rol special, forma acestora fiind foarte bine definita. Nu uitati niciodata ca proportia ideala pentru niste sprancene corecte este ca acestea sa fie pe doua treimi din lungime ascendente si pe o treime descendente, sa inceapa la linia verticala tangenta la nara si sa se termine la linia ce leaga nara cu coltul extern al ochiului. Pentru a va incadra in trendul actual linia acestora trebuie sa fie precisa si adesea chiar contrastanta cu restul fizionomiei. Pentru arcada se vor aplica tonuri mate putin mai deschise decat culoarea naturala a pielii, care sa adauge un plus de luminozitate. Pliul pleoapei se deseneaza adesea foarte precis iar ca si comatica se merge pe tonuri inchise de bleu-marine, rosu sau negru. In contrast, pleoapa mobila se pastreaza deschisa la culoare si daca se poate merge pe tonuri complementare (orange pentru albastru sau verde pentru rosu) cu siguranta va puteti considera la moda in acesta iarna.

Pentru gene trebuie sa exagerati cu mascara de culoare neagra pentru o definire intensa a acestora. Si ca sa fac o paralela cu istoria modei, as putea sa v-o dau ca exemplu pe celebra Twiggy, manechinul care a revolutionat moda anilor 60 prin look-ul adolescentin promovat, in contrast total cu machiajul strident al ochilor, cu genele incarcate la maximum cu mascara si chiar cu cateva fire desenate cu eyeliner pe pleoapa inferioara pentru a pacali putin aparatul de fotografiat. Iata cum o moda atat de in voga in urma cu 45 de ani revine acum in actualitate. Rasfoind dosarele mele de colectie am fost de asemenea uimit sa descopar in paginile dedicate acelorasi ani gloriosi ai modei (anii 60) machiaje pe care azi companii celebre le relanseaza cu un succes rasunator. Si ca sa amintesc totusi pe cineva care a revolutionat intr-adevar sectorul frumusetii ma voi opri la domnul Serge Lutens, makeup artistul si mai tarziu creatorul de imagine care in anul 1968 lansa noul look Dior cu un efect vizual mai mult decat socant pentru acea perioada: o fata machiata strident cu galben portocaliu pe arcada sprancenoasa si cu alb pe pleoapa mobila delimitand perfect pliul ochiului prin contrastul cromatic astfel creat. Si ca sa revenim la zilele noastre va mai pot recomanda folosirea tusurilor pentru gene foarte colorate cu care puteti incarca la maximum privirea atat pentru pleoapa superioara cat si pentru cea inferioara.

Fardul de obraz se pastreaza si el in culori vii, care sa mimeze o sanatate destul de falsa pe obrajii vostri si spun asta gandindu-ma la tonuri de roz, fuchsia sau chiar culoarea prunei. Ca un sfat personal va recomand ca de fiecare data cand folositi culori care par puternice ca si pigment sa inlaturati excesul de cantitate de pe pensula de machiaj si sa lucrati cu grija intotdeauna pe o baza bine fixata cu pudra (pana cind pielea nu mai lasa senzatia de lipicios) pentru ca altfel riscati sa va patati pometii.
Buzele se poarta in special cu ruj de culoare rosu si derivati ai acesteia cum ar fi violetul sau rozul intens, fuchsia. Ca si textura, se prefera rujurile mate in defavoarea glossurilor colorate dar cu siguranta pentru iubitoarele buzelor lucioase am o veste buna cand le spun ca revine in moda gloss-ul incolor aplicat peste rujul de buze. Singura interdictie care vi se pune in acest sezon este la conturul de buze. Pentru a pastra aspctul acestora cat mai proaspat si mai electric se incearca ca pe intreaga suprafata a buzelor sa se pastreze exact aceeasi culoare si din acesta cauza creioanele nu sunt binevenite in aceasta schema pentru ca adesea culoarea lor difera de cea a rujului. Ca un sfat, aplicati inainte de ruj putin fond de ten pe buze si pe conturul acestora pentru a obtine o definire perfecta la aplicarea rujului si pentru a-l fixa in egala masura.

Atitudinea fata de machiaj, in general, trebuie sa fie destul de jucausa si nonsalanta pentru ca in fond maine o veti lua de la capat si de ce nu, cu un nou machiaj la moda. Tot ce pot sa va mai spun este sa aveti curaj si precizie in machiajul pe care il veti incerca in aceasta toamna si sa nu va temeti de inovatie pentru ca in fond atata timp cat nimic nu este permanent este chiar pacat sa nu incercati toate aceste noi culori si texturi.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro