Tarta umpluta cu fructe de mare
Reţete · Aperitive / 23.01.2009

O reteta simpla si foarte gustoasa. Farmecul este dat de combinatia dintre peste si fructe de mare. Ingredientele si cantitatile sunt pentru sase portii.

O reteta simpla si foarte gustoasa. Farmecul este dat de combinatia dintre peste si fructe de mare. Ingredientele si cantitatile sunt pentru sase portii.

Ingrediente si cantitati:


500 g amestec de fructe de mare (creveti, carne de crab, scoici) - poate fi cumparat din hipermarketuri, inghetat sau proaspat
200 g file de cod
1 morcov mic, ras prin razatoarea fina
1 telina de aproximativ 100 g, rasa prin razatoarea fina
1 radacina de praz, taiata foarte fin
3-4 linguri cu smantana
aluat frantuzesc din comert

3 oua
1 lingura cu faina
sare
piper (negru si alb, pentru un plus de aroma)
unt, pentru uns vasul

Mod de preparare:


1. Taie fileul de peste in bucatele de dimensiunea unor masline si pune-l la prajit in ulei incins. Dupa ce s-a prajit, lasa pestele sa se scurga de ulei pe un prosop absorbant.

2. Taie fructele de mare in bucatele si fierbe-le pret de cateva minute, in apa clocotita cu putina sare. Dupa ce s-au fiert, scoate-le din apa, scurge-le si trage-le in ulei incins. Dupa ce s-au rumenit, pune fructele de mare pe un prosop absorbant. Pastreaza o cana de apa in care au fiert fructele de mare.


3. Pune la calit prazul, apoi adauga telina si morcovul rase. Adauga smantana, apoi presara lingura cu faina, sarea si piperul. Toarna cateva linguri cu apa in care au fiert fructele de mare. Lasa sa dea un clocot.

4. Bate ouale foarte bine, ca pentru omleta.

5. Amesteca fructele de mare si pestele prajit cu sosul de smantana. Adauga ouale batute.

6. Unge cu unt o tava pentru copt si pune o patura de aluat frantuzesc. Toarna umplutura. Acopera cu betisoare de aluat, la fel ca pentru o tarta. Introdu tava la cuptorul incins bine si lasa la copt timp de 15-20 de minute.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro