Rozmarinul este o alta planta care se poate pastra uscata.
In principiu, toate plantele aromatice se pot usca, macina si pastra in borcane.
Folosind aceasta metoda, poti prepara singura amestecuri aromate, fie pentru fripturi, fie pentru ciorbe si mancaruri.
 Cea mai buna combinatie pentru fripturi este un amestec de cimbru, rozmarin si patrunjel uscat, la care adaugi sau nu pudra de boia (dulce sau picanta);
Pentu mancaruri, iti recomand un amestec de leustean, telina si patrunjel cu sau fara marar (frunze sau seminte).

 

Verdeturi proaspete iarna: In saramura

 
Toate verdeturile se pot pastra cu sare. Spala plantele aromate, lasa-le sa se usuce si indeasa-le netaiate in borcane, alternativ un strat de verdeata, unul de sare grunjoasa (fara antiaglomerant si fara iod). Indeasa cat de bine se poate, ca sa scoti aerul. A doua zi va trebui sa competezi ierburile din borcan pentru ca scad. Cand borcanul este bine umplut, poate fi legat la gura si pastrat in loc racoros si uscat. Inainte de a le folosi, tine verdeata in apa rece 15-20 de minute, ca sa se improspateze si sa iasa sarea. Ierburile se patreaza foarte bine in saramura si nu isi pierd din aroma.


In ghiveci


Daca ai spatiu, in balconul inchis sau in fata ferestrei din bucatarie, iti poti amenaja o mica gradina cu ierburi aromate. Nu ai nevoie de vase mari, pentru ca plantele cresc continuu. Se regenereaza usor, daca nu strici radacina, astfel ca te poti bucura de “verdeturi” tot timpul. Plantele aromate nu au nevoie de ingrasaminte, nu au nevoie de tratamente speciale, pentru ca nu sunt atacate de daunatori. Foloseste ladite de lemn sau vase de lut, in niciun caz vase din metal. Cel mai bun pamant pentru toate plantele aromatice este mranita de padure.

Patrunjelul: Iti trebuie un ghiveci larg. Semintele le cumperi de la supermarket sau de la florarie. Ca sa creasca frumos, are nevoie de lumina si o temperatura constanta intre 20-25 de grade. Nu trebuie udat in exces. Imediat ce ai plantat semintele, acopera ghiveciul cu o folie de plastic gaurita, pe care o dai la o parte doar dupa ce plantutele au rasarit.
Mararul: Nu este deloc pretentios si este foarte spornic. Amesteca mranita de padure cu nisip. Presara seminte si protejeaza ghiveciul cu folie de plastic gaurita, pana apar plantutele. Cand creste putin, rareste plantele, astfel incat sa se formeze o singura tufa.

Ardei iuti: Pe langa faptul ca sunt gustosi, sunt si decorativi. Gasesti ghivece cu ardei, in florarii. Sunt o solutie excelenta pentru bucataria ta, iarna.
Leusteanul si cimbrul: Iti recomand sa le cumperi gata plantate si crescute in ghiveci, din florarii si magazine specializate. Alege si pentru acestea, ca si pentru celelalte plante, ghivece mici.
Plantele, daca sunt sanatoase si stau in locuri potrivite, sunt spornice. In fond, pentru o mancare ai nevoie de doar  cateva crengute!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro