Escalop de curcan
Reţete · Mancaruri / De Ileana Voicu Ghinea, 17.02.2011

Un fel de mâncare delicios, dar şi foarte frumos. Ce poate fi mai potrivit pentru masa pe care o pregăteşti prietenilor tăi? Nu ai nevoie de foarte multe ingrediente, nici de foarte mult timp, în schimb rezultatul şi părerea celor care vor gusta preparatul tău vor fi cu certitudine pe... gustul tău.

Dacă ar fi să ne gândim şi la sănătatea noastră, care - nu-i aşa - este foarte importantă, trebuie să-ţi spun că nimic din ce înseamnă acest minunat preparat nu este un pericol pentru funcţionarea optimă a organismului tău.

Revenind...

Ca şi ingrediente vei avea nevoie de:

5 felii de piept de curcan
faină
2 şalote sau 2 haşme (arpagic)
1 pahar de vin alb
200 ml smântână
1 legătură de ceapă verde

Mod de preparare:

După ce s-au sărat şi piperat, feliile de curcan se dau prin făină şi se prăjesc în ulei. Separat se prepară un sos de ulei, în care se pun şalotele tocate mărunt, călite şi fierte apoi în vin. Când sunt aproape gata, peste ele se adaugă smântâna, sarea, piperul şi cozile verzi de ceapă, tăiate mărunt. La final, acest sos se aşază peste feliile de carne.

Poftă bună!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro