9
Tocană de cartofi cu pătrunjel
Reţete · Mancaruri / 23.11.2010

Zilele de post sunt multe şi lungi pe la noi. Şi chiar de nu postim, e bine ca din când în când să facem câte o pauză, să ne despărţim vremelnic de cărnării, lucru care, se spune, ne purifică şi ne face să trăim mai mult şi mai sănătos.

 

Zilele de post sunt multe şi lungi pe la noi. Şi chiar de nu postim, e bine ca din când în când să facem câte o pauză, să ne despărţim vremelnic de cărnării, lucru care, se spune, ne purifică şi ne face să trăim mai mult şi mai sănătos.

Tocana de faţă se prepară simplu şi repede, are în ea tot ce-i trebuie omului ca să treacă vesel peste o zi scurtă de iarnă ori de toamnă târzie: consistenţă de la cartofi, oarece vitamine rămase prin minune în ardei şi ceapă, dulceaţă de la acestea două şi parfum de la pătrunjel.

Tot ce trebuie să faceţi pentru a o obţine e să curăţaţi legumele, să tăiaţi cartofii în jumătate apoi să-i tăiaţi în felii subţiri, să se pătrundă repede. Curăţaţi şi ceapa şi tăiaţi-o solzişori iar ardeiul, curăţat de seminţe, ar fi bine să-l tăiaţi în cuburi. Le puneţi pe toate-n oală de la început, cu o lingură-două de ulei. Le sotaţi cinci- şase minute apoi le acoperiţi (dar nu de tot) cu apă caldă.



Le lăsaţi sub capac până scade apa şi se înmoaie cartofii apoi adăugaţi roşiile pasate (o ceaşcă la o jumătate de kilogram de cartofi, un ardei gras şi două cepe). Lăsaţi să clocotească mărunţel până se îngroaşă sosul, puneţi sare şi piper, rupeţi frunzele de pătrunjel şi aruncaţi-le în oală, amestecaţi, stingeţi focul, puneţi capacul, la felicita! Tocana-i gata, iar lângă ea vă mai trebuie doar două felii de pâine, să aveţi cu ce întinge-n blid după ce mâncaţi legumele. Rea n-o să fie, vă garantez.


Timp de preparare: 35 minute

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro