Friptura de miel cu portocale
Reţete · Retete pentru sarbatori / 21.04.2011

O combinatie mai putin obisnuita, dar foarte eleganta. Mielul si portocala merg bine impreuna, si, daca nu ma crezi, te sfatuiesc sa incerci reteta. Iti va placea, cu siguranta!

100 de reţete de Paşte.

O combinatie mai putin obisnuita, dar foarte eleganta. Mielul si portocala merg bine impreuna, si, daca nu ma crezi, te sfatuiesc sa incerci reteta. Iti va placea, cu siguranta!

Ingrediente si cantitati:


2 kg pulpa de miel
3 portocale
250 ml vin rosu
1/2 l supa de legume (poate fi pregatita si dintr-un concentrat de supa)
2 linguri miere de albine
1 lingurita rozmarin uscat
o frunza de dafin
ulei de masline
sare, dupa gust

Mod de preparare:


1. Curata bine pulpa de miel, de pielite si grasime.

2. Cu un cutit bine ascutit, cresteaza pulpa in lung si in lat. Taietura nu trebuie sa fie mai adanca de un centimetru, iar distanta dintre taieturi, de doi centimetri. Sareaza, dupa gust.
3. Pune uleiul la incins si adauga rozmarinul uscat. Stinge focul. Cu ajutorul unei pensule de bucatarie, unge bine pulpa de miel cu amestecul de ulei incins si rozmarin.
4. Introdu carnea la cuptor, incins bine in prealabil, intr-o tava in care ai pus uleiul, vinul rosu si supa de legume. Toarna si ce a mai ramas din amestecul de ulei cu rozmarin, precum si frunza de dafin.

5. Carnea trebuie sa stea la cuptor, la foc potrivit, aproximativ o ora si jumatate. Dupa primele 45 de minute, intoarce pulpa, iar dupa alte 20 de minute, intoarce-o din nou cu fata. Unge din cand in cand pulpa cu sucul din tava.
6. Rade coaja de la doua portocale. Desfa in felii doua portocale si stoarce sucul de la a treia. Pune la fiert o cescuta cu vin rosu, adauga o lingura cu miere, feliile de portocala si coaja rasa. Lasa sa fiarba timp de 10 minute, la foc mic.
7. In momentul in care pulpa de miel este gata, scoate friptura din tava, scurge sucul, strecoara-l si pune-l la foc. Adauga sucul de la o portocala si lasa-l sa fiarba 2 minute.

8. Asaza pulpa de miel pe un platou si tai-o felii. Stropeste din belsug carnea de miel cu sosul preparat la punctul 7.
9. Serveste felii de friptura alaturi de cateva felii de portocala si sosul de la punctul 6.
10. Daca aceasta garnitura ti se pare insuficienta, poti pregati si un piure clasic din cartofi dulci - se potriveste excelent cu portocalele in sos de vin.

Se obtin 6 portii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro